Medhouse banner

Roxana Mînzatu, propunerea României pentru Comisia Europeană, va fi audiată marţi în Parlament

Date:

Sursa foto: Stirile ProTV

Roxana Mînzatu va fi audiată de comisiile de specialitate

Roxana Mînzatu, propusă pentru funcţia de comisar european din partea României, va fi audiată marţi în Parlament. Aceasta a primit postul de vicepreşedinte executiv pentru oameni, competenţă şi pregătire în noua componență a Comisiei Europene.

Luni, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu, a informat Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu privire la nominalizarea pentru funcţia de comisar european din partea României, cu rugămintea de a programa audierea în Parlament. Comisiile se vor reuni marţi, începând cu ora 13.00.

În vârstă de 44 de ani, Roxana Mînzatu este europarlamentar din partea PSD începând din iunie 2024. Ea este licențiată în Științe Politice în limba engleză la Universitatea din București (1998-2002).

A ocupat funcția de președinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, din septembrie 2015 și până în ianuarie 2016. Între martie și septembrie 2015 a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene. În perioada iunie-octombrie 2019, ea a fost și ministru al fondurilor europene în guvernul condus de Viorica Dăncilă.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Elevi constănțeni la Valencia, în cadrul unui schimb Erasmus+

Zece elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din...

Acțiune de amploare pe drumurile din Constanța. Peste 50 de polițiști rutieri au verificat pietonii și bicicliștii

Polițiștii constănțeni au aplicat peste 180 de amenzi La data...

Atenție, transportatori! Intervalele orare în care sunt interzise vehiculele grele pe ruta București-Constanța

Restricții de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 tone...

Restricții de circulație în Constanța pentru Turul Dobrogei. Ce străzi vor fi închise pe 3 mai

Turul Dobrogei 2026 revine în calendarul competițional. Restricții de...