Medhouse banner

Investiții de peste 370 de milioane de lei în centre de zi și rezidențiale. Două sunt la Constanța

Date:

Principalii beneficiari: vârstnicii, persoanele cu dizabilități și copiii instituționalizați

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a semnat Ordinul privind finanțarea unor investiții pentru centre de zi și rezidențiale publice și private care au ca principali beneficiari vârstnicii, persoanele cu dizabilități și copiii instituționalizați.

Investițiile urmăresc îmbunătățirea condițiilor de viață pe care le au beneficiarii dar și creșterea siguranței. Finanțările au vizat realizarea de lucrări în vederea obținerii autorizației pentru securitate la incendiu, construcția de clădiri noi, reparații capitale, renovări, lucrări de extindere și dotarea centrelor.

„Reforma sistemului de asistență socială din România a început printr-un cadru legal clar care asigură o protecție sporită beneficiarului. Nimic nu se poate face fără o dezvoltare a infrastructurii sociale astfel încât persoanele vulnerabile să aibă servicii de calitate și condiții care să le ajute să fie cât mai independente. Ne bazăm pe parteneriatul cu administrațiile locale și societatea civilă pentru ca aceste finanțări să aibă maximum de eficiență”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.

Au fost alocate fonduri pentru asigurarea creșterii calității vieții și ocrotirea categoriilor vulnerabile în special a persoanelor vârstnice și a persoanelor cu dizabilități, astfel:

  • 122 de centre publice pentru care suma alocată este de 164.396.797 de lei;
  • 82 centre private pentru care suma alocată este de 206.845.570 de lei.

Două centre sunt și la Constanța:

  • furnizorului de servicii sociale: Asociația Kronos
  1. Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Nikolas – 347.004,99 (dotări) – perioada finanțării: 12 luni;
  2. Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Zig Zag – 334.386,76 (dotări) – perioada finanțării: 12 luni.

Listele centrelor finanțate:

Sursă foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Seară amară la Constanța. Farul pierde în fața FCSB-ului după un blackout de 8 minute

Flavius Stoican, după eșec: „Degeaba marcăm două, dacă adversarii...

(Video) „S-a terminat!” Decizii radicale pentru protejarea Deltei Dunării în urma controlului

Diana Buzoianu: „Rezervația Delta Dunării merită mai mult” Administrația Rezervatiei...