Medhouse banner

60% dintre angajați vor să facă reconversie profesională în următorul an. Și-ar dori un salariu mai bun

Date:

Un salariu mai bun, perspectivele de dezvoltare profesională și trecerea spre munca remote sau hibrid sunt principalele motive pentru care își doresc o schimbare de carieră

6 din 10 respondenți din cadrul celui mai recent sondaj realizat de eJobs.ro și platforma de cursuri online Skillab plănuiesc ca, în următorul an, să schimbe domeniul în care activează sau să treacă printr-un proces de reconversie profesională, determinați de ritmul rapid în care se dezvoltă piața muncii, dar și de cerințele angajatorilor. Doar 23% dintre aceștia spun că au un plan de dezvoltare profesională pe care îl urmează, 33% dintre ei au schițat un plan, dar nu consideră că îl și implementează. Diferența de respondenți rămași nu au un plan întrucât 14% dintre ei consideră că este exclusiv în sarcina angajatorului, 16% consideră că ar fi greu de urmat și doar 5% nu sunt interesați de a avea un plan de dezvoltare în carieră.

„Vedem un procent mare de angajați care deja sunt hotărâți să facă o mișcare clară în direcția reconversiei profesionale în viitorul imediat. Se uită nu doar la domeniile care se dezvoltă, dar și la competențele pe care le cere piața astfel încât să își crească șansele de angajare și peste 5 sau 10 ani de acum încolo. Candidații încep să fie tot mai conectați la industriile în care vor să lucreze și să înțeleagă faptul că va trebui să se adapteze la schimbările permanente care apar în domeniul lor de activitate sau în domeniile conexe”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Un salariu mai bun reprezintă principalul motiv pentru care și-ar dori să își schimbe profesia, fiind menționat pe primul loc de 77,4% dintre respondenți. 43,4% sunt motivați de perspective mai bune de dezvoltare, 38,5% și-ar dori să aibă un stil de lucru flexibil, respectiv să poată munci remote sau hibrid și aproape la fel de mulți caută mai multă stabilitate.

Întrebați ce planuri au pentru dezvoltarea lor profesională din următorul an și cum ar putea să facă mai ușor reconversia dorită, 58% spun că ar urma cursuri care să îi ajute să-și îmbunătățească abilitățile de management și comunicare și lucru în echipă. Aproape în egală măsură, 50% dintre respondenți ar acorda aceeași importanță dezvoltării setului de competențe tehnice pentru a rămâne relevanți. Cu toate acestea, cei care au și urmat un curs de dezvoltare în ultimul an sunt în procent de doar 30%.

„Cei care lucrează deja la dezvoltarea profesională sunt motivați în primul rând de dorința de a ține ritmul cu schimbările din piață, dar și de beneficiile pe care învățarea continuă le are. Astfel, cei care au urmat cursuri în acest sens observă schimbări importante în cariera lor. 23,5% au început să fie implicați în proiecte noi, 14,2% au făcut, împreună cu managerul direct, un nou plan astfel încât să dobândească noi abilități pentru a avansa. 8,1% au primit o mărire de salariu la jobul actual, iar 7,6% și-au găsit deja un job mai bun într-o altă companie”, spune Raluca Neagu, CEOîn cadrul platformei online de cursuri Skillab România.

Dincolo de aceste argumente punctuale, 65% dintre candidați sunt convinși că este nevoie să dobândească noi abilități pentru a putea rămâne relevanți pe piața muncii, în condițiile în care domeniul în care lucrează se schimbă atât de rapid încât au nevoie să învețe încontinuu. Abilitățile în IT, cele de analiză a datelor de management, abilitățile în business și cele din domeniul financiar sunt seturi de competențe de care angajații cred că vor avea nevoie în viitor.

Raportat la timpul de care ar avea nevoie și pe care ar fi dispuși să-l aloce educației pentru o nouă carieră, 44% menționează un total de 5 ore pe săptămână. 28% ar putea acorda 10 ore pe săptămână unui astfel de demers, 9% 15 ore, iar 11% chiar 20 de ore. 9% nu au niciun fel de disponibilitate în acest scop.

De altfel, 7 din 10 angajați și candidați participanți la sondaj spun că, în compania pentru care lucrează, programele și cursurile de dezvoltare profesională nu fac parte din pachetul de beneficii extrasalariale. Doar 11% spun că au parte de un astfel de beneficiu, în timp ce 6% spun că efortul financiar este împărțit între angajați și angajatori.

Așadar, numărul celor care sunt atât de preocupați de a crește din punct de vedere profesional încât investesc din resurse proprii în programe, cursuri și evenimente de specialitate este semnificativ mai mare decât al celor care lasă acest aspect în sarcina angajatorului.

Sondajul a fost realizat în luna octombrie, pe un eșantion de 2.081 de respondenți.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Trei mașini furate din Italia și Polonia, confiscate de polițiștii de frontieră!

Trei autoturisme căutate în străinătate, în valoare de aproximativ...

Cod Galben de caniculă în Dobrogea. Joi se anunță o zi de foc la malul mării!

Cod Galben de caniculă: Valul de căldură se extinde...

Accident pe calea ferată. Un TIR s-a ciocnit cu trenul InterRegio Iași – București Nord!

Un șofer de TIR a intrat în coliziune cu...