Românii au format cozi uriașe
Cozile s-au format pe toate arterele, iar autoritățile spun că aglomerația este generată de un număr foarte mare de români care pleacă în străinătate. Potrivit un cititor Știrile Media care ne-a trimis aceste imagini, mașinile care așteaptă să iasă din România stau, în medie, aproximativ o oră.

Românii părăsesc țara pentru a petrece Revelionul în străinătate. Recomandări de la autorități
Pentru a contribui la scurtarea timpului de control şi implicit la fluidizarea traficului pentru participanţii la traficul transfrontalier:
- verificarea valabilităţii documentului de călătorie cu care se intenţionează tranzitarea frontierei, inclusiv pentru cetățenii români minori;
- conducătorii mijloacelor de transport să se asigure că au documentele necesare pentru autovehicul: permisul de conducere valabil și corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus, certificatul de înmatriculare și dovada inspecției tehnice periodice;
- documentarea, în prealabil, la reprezentanţele diplomatice din România ale statelor în care se călătoreşte, cu privire la condiţiile particulare de intrare şi şedere;
- având în vedere posibila creştere a traficului în perioada minivacanţei inclusiv pe aeroporturile internaţionale, recomandăm pasagerilor sa se prezinte la aeroport în intervalul de timp indicat de companiile de zbor şi de administraţia aeroporturilor;
- consultarea aplicaţiei Trafic On-line, de pe pagina de internet a Poliției de Frontieră, care prezintă o estimare a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
Autoritățile spun că aglomeraţia este generată de un număr foarte mare de români care pleacă în străinătate. Între ei sunt şi mulţi stabiliţi în străinătate care vara obişnuiesc să îşi petreacă concediile alături de familiile din ţară, iar acum revin acasă pentru a sărbători trecerea dintre ani.
