Au fost legitimate 110 persoane
La data de 28 decembrie, polițiștii din Mangalia au acționat cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice, combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și prevenirea traficului și consumului de droguri.
Acțiunea s-a desfășurat în municipiul Mangalia, stațiunea Costinești și comunele Limanu și Albești.
În cadrul activităților derulate au fost legitimate 110 persoane, au fost verificate 85 de vehicule și 3 săli de jocuri de noroc.
Au fost testați cu aparatul etilotest 45 de șoferi. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.000 de lei.
De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare. La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.