Medhouse banner

(Video) Performanță în informatică: Elevii din cinci județe s-au întrecut la Constanța. Cei mai buni au fost premiați

Date:

„Future for Future”, la a doua ediție

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța a organizat, în perioada 11-12 ianuarie, cea de-a doua ediție a Concursului Județean de Informatică „Future for Future”. Evenimentul este inclus în calendarul Inspectoratului Școlar Județean Constanța pentru anul școlar 2024-2025 (nr. 7727A/18.11.2024, poziția 48). Concursul s-a desfășurat la două niveluri: pentru liceu și gimnaziu, având un format menit să pregătească elevii pentru etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Informatică.

„Este un concurs de programare cu probleme destul de dificile, organizat exact pe modelul olimpiadelor. Copiii primesc o platformă, subiectele, le rezolvă și le încarcă pe platforma respectivă, unde evaluarea se face automat. La finalul concursului, fiecare copil știe imediat câte puncte a obținut. Acești copii sunt talentați și nu au nevoie să fie împinși de la spate. Odată ce le explici un algoritm, ei merg mai departe și descoperă singuri”, a declarat prof. Mihaela Gearâp, profesor de informatică la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța.

Programul concursului:

  • 11 ianuarie, orele 9-13 – Liceu;
  • 12 ianuarie, orele 9-12 – Gimnaziu.

Participarea elevilor a fost posibilă în urma completării unui formular de înscriere online, iar dificultatea problemelor propuse a fost adaptată pentru a oferi o experiență de concurs încurajatoare, dar provocatoare.

La ediția din acest an au participat fizic 81 de elevi din Constanța, București, Suceava, Buzău și Focșani. Proba a constat în rezolvarea unor probleme de programare și implementarea acestora pe calculator:

  • Liceu: trei probleme întrepatru ore;
  • Gimnaziu: două probleme întrepatru ore.

De asemenea, 37 de elevi au concurat în cadrul unei secțiuni online, demonstrând amploarea și atractivitatea concursului.

Coordonatorii concursului au fost prof. Gearâp Mihaela, alături de elevii Tănăsescu Andrei și Patrichi Ștefan din clasa a XI-a A, care au avut un rol activ în organizarea și implementarea activităților.

„Am început să cochetez cu informatica încă din clasa a IV-a. Îmi doresc să aduc informatica mai aproape de cât mai mulți oameni, inclusiv în mediul rural, pentru că este ceva ce merită învățat și de care suntem înconjurați”, a spus Ștefan Patrichi, elev în clasa a XI-a.

„Am descoperit informatica tot în clasa a IV-a. Îmi place că îți poți da seama imediat cât de bună este soluția ta, fără să rămână loc pentru interpretări. Ideea acestui concurs ne-a venit în momentul în care lotul Constanței a plecat la un concurs național și ne-am dat seama că nu foarte mulți elevi au posibilitatea de a participa la astfel de competiții. În prezent, ele sunt rezervate celor mai buni programatori din oraș. De asemenea, am realizat că, pentru mulți, primul concurs este etapa județeană, care vine deja cu probleme foarte dificile și o materie avansată. Mulți elevi se descurajează când participă pentru prima dată și nu reușesc să facă față”, a explicat Andrei Tănăsescu, elev în clasa a XI-a.

La fiecare clasă s-au acordat câte un Premiu I, un Premiu II, un Premiu III și mențiuni în limita a 25% din participanți. Premiile au fost:

  • Tabletă grafică pentru Premiul I;
  • Căști pentru Premiul II;
  • Mouse pentru Premiul III.

Premiul cel mare a fost obținut de un elev din clasa a XII-a de la ICH București, care a impresionat prin performanța sa.

„Astăzi avem copii care îmbină cu succes rolul de elev cu cel de profesor, în sensul că aceștia sunt inițiatori și organizatori ai unor concursuri. Acești copii trăiesc într-o altă lume – o lume științifică, o lume a ideilor – care, totuși, se intersectează cu realitatea socială și cotidiană. Deși avem o bază materială bună, aceasta este sub nivelul preocupărilor și posibilităților lor. Nu cred că tehnologia și achiziția acesteia pot ține pasul cu capacitatea și curiozitatea lor de a performa”, a declarat prof. Vasile Nicoară, director al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța

Concursul este organizat în fiecare an. Site-ul concursului: https://futureforfuture.ro.

Principalul sponsor al concursului: Forte Systems.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Doliu în învățământul constănțean: profesorul de religie Simona Nicoleta Iordache s-a stins din viață

Comunitatea educațională din Constanța este în doliu după pierderea...

Exponatul săptămânii: „Ștergarul de nuntă din Dobrogea de Sud

Un ștergar de borangic din 1934, vedeta colecției de...