Medhouse banner

INSP face precizări importante legate de virusul HMPV! Vezi aici recomandările specialiștilor

Date:

INSP spune că două cazuri au fost confirmate deja în București

Având în vedere informațiile recent apărute în spațiul public despre Metapneumovirusul uman (HMPV), Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) face mai multe clarificări pentru a asigura o înțelegere corectă a situației.

Primul caz detectat și raportat, în luna noiembrie, în cadrul sistemului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) este din București. Un al doilea caz din București a fost confirmat ieri, 9 ianuarie 2025, de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” iar cazul din Oradea este în curs de validare.

”HMPV este un virus respirator obișnuit pe care îl urmărim în cadrul sistemului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI). Acesta a fost detectat la un număr mic de cazuri, începând din sezonul 2013-2014. Atunci au fost doar 15 cazuri în intreg sezonul, în alți ani sub 10 iar în sezonul 2024-2025 au fost confirmate, până la această dată, două cazuri.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, nivelul infecțiilor respiratorii acute, inclusiv cauzate de Metapneumovirusul uman (hMPV), în China este în limitele așteptate pentru sezonul de iarnă, fără modele neobișnuite de izbucniri epidemice.

Autoritățile chineze au confirmat că sistemul sanitar nu este copleșit, iar spitalizările sunt în prezent mai puține decât în perioada similară a anului trecut. Nu au fost declarate situații de urgență și, în consecință, nu au fost declanșate nici măsuri de răspuns la acestea”, precizează INSP într-un comunicat de presă.

Recomandările specialiștilor

INSP – Institutul Național de Sănătate Publică recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor:

”Spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun;
Respectarea igienei tusei și a strănutului: acoperirea nasului și a gurii cu un șervețel în timpul tusei și al strănutului și aruncarea lui după utilizare sau acoperirea în totalitate a nasului și a gurii în plica cotului în timpul strănutului;
Aerisirea zilnică a încăperilor;
Evitarea locurilor aglomerate;
Adresarea la medicul de familie la apariția simptomelor respiratorii, pentru a stabili recomandările necesar a fi urmate;
Evitarea intrării în colectivitate și în alte locuri aglomerate a persoanelor care au semne și simptome sugestive pentru gripă (febră, strănut, tuse, dureri în gât, dureri musculare) până la dispariția acestora și adresarea la medicul de familie.
Îndemnăm populația să respecte măsurile de prevenire și să contacteze medicul de familie în cazul apariției simptomelor respiratorii”.

Sursa foto: beaumonteh.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare