Medhouse banner

Percheziții ale polițiștilor constănțeni într-un dosar de uz de fals! Vezi câți bani au ridicat aceștia din casele suspecților

Date:

Perchezițiile au fost făcute de ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare

Percheziții efectuate luni de ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub supravegherea și cu participarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Oamenii legii au făcut două descinderi domiciliare, într-un dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunilor de uz de fals, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic și fals privind identitatea.

Cele două percheziții au avut loc în municipiile Constanța și Galați, la domiciliile a doi bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic și fals privind identitatea.

”Din cercetări a reieșit că cei doi bărbați, de 40, respectiv 41 de ani, ar fi întocmit și semnat în fals înscrisuri, atât în numele unei societăți comerciale, cât și în numele persoanei vătămate, fapte prin care ar fi modificat atât acționariatul, administratorii societății comerciale, precum și activitatea principală, denumirea, sediul social și punctul de lucru ale societății.

Polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri probatorii, 10 telefoane mobile, 3 laptopuri, 184.000 de lei, 25.000 de euro, 1.705 dolari și 200 de lire sterline”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Alertă de vreme rea în Dobrogea | ANM a emis Cod Galben de ploi torențiale și vijelii

Cod Galben de averse însemnate cantitativ și descărcări electrice Administrația...

Alertă de călătorie MAE | Grevă națională în transportul feroviar din Italia

Transportul feroviar din Italia, blocat de o grevă națională Ministerul...