Jaqueline Cristian a trecut în două seturi de Lucia Bronzetti
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a reușit să se califice în turul 3 al Australian Open după ce s-a impus în două seturi, în fața Luciei Bronzetti (26 de ani, 76 WTA), la capătul unei partide extrem de echilibrate.
Sportiva noastră a câștigat cu 7-5, 7-5 întâlnirea ce a durat două ore și trei minute. Aceasta a profitat de a doua minge de joc pe care a avut-o și a închis confruntarea care i-a adus un premiu de 290.000 de dolari.
În turul 3 al turneului de Mare Șlem din Australia, Jaqueline Cristian o va înfrunta pe germanca Eva Lys (23 de ani, 128 WTA), care a eliminat-o în turul 2 pe Varvara Gracheva, în trei seturi: 6-2, 3-6, 6-4.
Sursa foto: eurosport.ro
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.