MAE a evidențiat eforturile depuse de SUA, Egipt și Qatar în medierea acordului dintre Israel și Hamas
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, într-un comunicat de presă, că România salută eliberarea primilor ostatici israelieni după 15 luni de captivitate. ”Astăzi (n.r. – duminică) au fost eliberați trei ostatici femei, inclusiv o persoană având și cetățenia română și una având origine română. MAE mulțumește pentru excelenta și permanenta cooperare, inclusiv la cel mai înalt nivel, a tuturor instituțiilor naționale implicate.
Eliberarea primilor ostatici după semnarea acordului este un moment de bucurie și ușurare pentru familii. Implementarea deplină a acordului de armistițiu este necesară pentru a asigura întoarcerea în siguranță a celor încă deținuți și pentru a pune capăt suferinței familiilor și apropiaților precum și a populației civile din Gaza.
Totodată, implementarea acordului deschide perspectiva pentru o pace durabilă care să asigure securitatea regiunii dar și reconstrucția și asistența umanitară în Gaza. România salută eforturile substanțiale ale SUA, Egiptului și Qatarului în medierea acordului”, se arată în documentul citat.
Cele trei ostatice fuseseră luate în captivitate pe data de 7 octombrie 2023. Tot duminică, Israelul a eliberat primii 90 de prizonieri palestinieni, după intrarea în vigoare a armistițiului cu gruparea Hamas.
Sursa foto: protv.md
