Oncoria Med

49 de cetăţeni străini şi 6 români nu au fost lăsaţi să intre în ţară, în ultimele 24 de ore

Date:

Poliţiştii de frontieră au constatat 76 de fapte ilegale

În data de 24.01.2025, polițiștii de frontieră de la frontiera externă a tării noastre (granița cu Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen) au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru aproximativ 59.200 de persoane, cetățeni români și străini şi peste 14.300 de mijloace de transport care au tranzitat fro­ntiera.

Dintre aceștia, pe sensul de intrare în România, au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 28.263 persoane și 6.587 mijloace de transport.

În ceea ce privește cetățenii ucraineni, pentru aceștia se efectuează formalitățile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naţionale şi comunitare în domeniu, începând cu data de 10.02.2022, până la 24.01.2025, la nivel naţional, intrând în România 11.049.306 cetăţeni ucraineni.

De asemenea, poliţiştii de frontieră vin în sprijinul cetățenilor care vor să călătorească în afara țării cu informații privind timpul de așteptare în punctele de trecere de la frontiera externă, deschise traficului internaţional, informații care se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line ce poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Poliţiştii de frontieră au constatat 76 de fapte ilegale (39 infracţiuni şi 37 contravenţii) prin care a fost încălcată legislaţia română. În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 30.700 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 1.382.200 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii.

De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 49 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 6 cetăţeni români din diferite motive legale.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare