Elif Memet va susține discursul de închidere în cadrul JFK Jr. Forum
Elif Memet, o constănțeancă de 28 de ani, este prima româncă ce a fost selectată drept copreședinte al Conferinței Europene de la Harvard, conform economica.net. Ea se numără printre cei 40 de studenți de la Harvard și Massachusetts Institute of Technology (MIT) ce alcătuiesc echipa de organizare a evenimentului.
Elif Memet va susține discursul de închidere în cadrul JFK Jr. Forum, una dintre cele mai prestigioase platforme de dialog dintre Europa și Statele Unite ale Americii.
Scopul acestei reuniuni este abordarea temelor de actualitate în contextul politic și economic internațional, în prezența unor personalități și factori de decizie care pot oferi unghiuri de abordare noi și aplicate pentru teme de actualitate.
Conferința Europeană de la Harvard se va desfășura în perioada 31 ianuarie – 1 februarie. Conform economica.net la eveniment vor lua parte peste 500 de participanți, incluzând academicieni, factori de decizie, studenți și lideri globali.
Prin munca pe care a depus-o pe parcursul carierei ei, Elif Memet a obținut o recunoaștere generală în domeniul financiar internațional.
De-a lungul timpului, Elif Memet a lucrat la banca de investiții Goldman Sachs și la firma de private equity Apollo, unde a jucat un rol crucial în tranzacția de 5 miliarde de dolari pentru achiziția Yahoo de la Verizon, potrivit Ziarul Financiar.
Acesta a absolvit Liceul Teoretic Internațional de Informatică din Constanța în 2015, după care a studiat la Universitatea Columbia, din New York, de unde a obținut o diplomă în Economie și Matematică, cu distincțiile Phi Beta Kappa și Magna cum Laude.
Sursa foto: forbes.ro
