Medhouse banner

Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii normale de iarnă. Mai multe trenuri au avut întârzieri

Date:

Măsuri speciale pentru siguranța călătorilor în perioada de iarnă

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” informează publicul că traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este adaptată la condiţiile meteo nefavorabile (temperaturi scăzute, precipitații sub formă de lapoviță, ninsoare, ninsoare viscolită).

Traficul feroviar a fost oprit temporar în intervalul orar 10:00– 11:49, între stațiile Roșiori Nord și Măldăeni, fir II (fir I închis pentru lucrări), pentru accesul și intervenția personalului de specialitate al SRCF Craiova, care a executat lucrări de consolidare a șinei în zona km 105+600. A fost afectată circulația a patru trenuri de călători (RE 9902, IR 1591, R 9014 și RE 11611), care în intervalul orar necesar desfășurării intervenției au staționat în gările adiacente, acestea urmând să ajungă la destinație cu întârziere.

„Menționăm faptul că, în această perioadă în care condițiile meteo sunt nefavorabile și se înregistrează temperaturi negative, personalul feroviar este activat și intervine operativ în zonele unde, în anumite intervale orare, sunt identificate deranjamente la linie. De asemenea, personalul de specialitate al CFR SA menține permanent legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF), astfel încât traficul feroviar, funcţie de evoluţia vremii și de măsurile necesar a fi implementate, să fie menținut operațional pe toate magistralele feroviare.

În acest context, subliniem faptul că, CFR SA, prin comandamentele locale, urmărește permanent evoluția vremii, astfel încât toate măsurile de circulație impuse pe rețeaua feroviară, în perioada de valabilitate a avertizărilor meteorologice, să asigure continuitate și legături inclusiv pe raza județelor afectate de fenomene meteo nefavorabile”, transmite CFR.

Recomandări pentru călători:

Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să solicite reprezentanților operatorilor de transport feroviar de călători informații despre condițiile de circulație sau să verifice Tabelele Sosire/Plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro, la domeniul Camere web (https://cfr.ro/camere-web-2/).

De asemenea, călătorii aflați în tren pot consulta și programul Trenul meu (https://mersultrenurilor.infofer.ro/ro-RO/Trains), de pe site-ul companiei www.cfr.ro, un program care oferă informații despre localizarea unui tren aflat în circulație, dacă trenul respectiv are sau nu întârziere, minutele de staţionare în următoarea gară, precum şi timpul estimat de sosire.

CFR adresează scuze călătorilor în situația în care trenurile cu care călătoresc ajung cu întârziere la destinație. De asemenea, îi asigură de faptul că toate măsurile adoptate în perioada de iarnă sunt necesare pentru a menține condiții optime și de siguranță pe rețeaua feroviară.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Exponatul săptămânii: „Ștergarul de nuntă din Dobrogea de Sud

Un ștergar de borangic din 1934, vedeta colecției de...

Schimbări legislative importante pentru firme în 2026: ce trebuie să știe antreprenorii

Anul 2026 aduce o serie de modificări importante pentru...