Medhouse banner

Primăria Ovidiu prezintă bilanţul proiectului „Acordarea de trusouri pentru nou-născuți”

Date:

Obiectivul general al proiectului a constat în reducerea riscului de abandon al nou-născuților proveniți din familii dezavantajate

În luna octombrie 2022 a fost semnată decizia de finanțare nr. POAD/1064/1/4/156834, pentru proiectul Acordarea de trusouri pentru nou-născuți”, cod SMIS 156834 – Proiect finanțat din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului a constat în reducerea riscului de abandon al nou-născuților proveniți din familii dezavantajate și creșterea calității vieții acestora prin acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în acord cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaților din Ucraina, precum și acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor.

Obiectivul specific a constat în acordarea de sprijin material pe baza de tichete sociale pe suport electronic pentru categoriilor cele mai defavorizate de cupluri mama–nou-născut, grup țintă eligibil ce respectă prevederile Ordonanței nr. 113/2022. Reducerea numărului de nou-născuți abandonați din cauza precarității materiale. Facilitarea accesului la produse necesare cuplului mamă-nou-născut prin distribuirea de tichete sociale pe suport electronic pentru cuplul mamă-nou-născut.

Beneficiarul este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Direcția Generală Implementare POAD.

Rezultatul obținut a constat în creșterea calității vieții cuplului mamă-nou-născut în sensul acordării de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți mamelor care au născut începând cu anul 2022, si care se află în dificultate ridicată din punct de vedere socio-economic. Sprijinul a fost utilizat de către 12,650 de beneficiari finali pentru a achiziționa, de la unitățile comerciale specializate, produse specifice îngrijirii acestora. Proiectul a contribuit la îmbunătățirea continuă a calității vieții persoanelor defavorizate și reducerea numărul de copii abandonați, proveniți din familii dezavantajate.

  • Valoarea totală a Deciziei de Finanțare a fost de 30.070.150,50 lei.
  • Valoare eligibilă nerambursabilă: 30.070.150,50 lei
  • Implementarea proiectului s-a derulat în perioada: 10 octombrie 2022 – 31 decembrie 2023.
spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, se oprește apa în zona cartierului Coiciu din municipiul Constanța!

Apa va fi oprită timp de 8 ore În vederea...

ANSVSA susține continuarea exporturilor de ovine. Focarul de PMR din Mureș a fost izolat

România nu are legături epidemiologice cu focarele din Albania Autoritatea...

Recidivist reținut la Costinești. A fost prins la volan fără a avea permis de conducere

Tânăr de 32 de ani, trimis în spatele gratiilor Urmare...