Medhouse banner

Incendiu puternic la Nuntași: o casă și un autoturism distruse de flăcări, proprietara rănită grav

Date:

Proprietara a suferit arsuri grave

Un incendiu violent a izbucnit în această dimineață, în jurul orei 5:00, la o casă situată pe strada Principală, nr. 4, în localitatea Nuntași. La fața locului au intervenit pompierii de la Stația Midia cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), un echipaj SMURD B2 și două ambulanțe SAJ. În sprijin, s-a deplasat și o autospecială de la Detașamentul Palas.

Incendiul s-a extins rapid, cuprinzând întreaga locuință, precum și un autoturism aflat în curte, care a ars în totalitate. De asemenea, în interiorul curții se afla un rastel cu butelii care au fost afectate de flăcări, existând riscul unei explozii.

Proprietara casei, o femeie de 57 de ani, a reușit să se autoevacueze, însă a suferit arsuri grave la nivelul căilor aeriene și pe corp. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SAJ, fiind ulterior transportată de urgență la spital.

După mai bine de o oră de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat la ora 06:08. În urma intervenției, pompierii au reușit să extragă trei butelii din interiorul locuinței și să protejeze două anexe, cu o suprafață totală de 40 mp, de la extinderea focului. Totuși, casa, pe o suprafață de 100 mp, a fost distrusă complet.

Sursă foto: arhivă

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare