Este una dintre cele mai importante sărbători religioase islamice
Astăzi, 30 martie 2025, comunitatea musulmană din întreaga lume celebrează Bayramul, una dintre cele mai importante sărbători religioase islamice. Ziua de Bayram este un moment de rugăciune, recunoștință, iertare și generozitate, marcând încheierea unei perioade sacre și deschizând un nou capitol de armonie și reflecție spirituală.
Mesajul Muftiului Muurat Iusuf, Șeful Cultului Musulman din România
„Cu ocazia încheierii Lunii Sfinte Ramazan și a celebrării Ramazan Bayramului, transmit, în calitate de Șef al Cultului Musulman din România, cele mai alese gânduri de bine, însoțite de rugăciuni, tuturor credincioșilor musulmani din România și din întreaga Lume.
Ramazan Bayramul constituie nu doar o sărbătoare religioasă, ci și un moment de sinteză spirituală, în care fiecare musulman este chemat să reflecteze asupra sensurilor profunde ale devoțiunii, solidarității și transformării lăuntrice. Luna Sfântă Ramazan, ca perioadă de disciplină spirituală și de regăsire a echilibrului dintre trup și suflet, se încheie prin această sărbătoare a bucuriei, a comuniunii și a gratitudinii.
Într-un context global marcat de provocări sociale, culturale și morale, unitatea și continuitatea valorilor islamice rămân repere fundamentale pentru păstrarea identității noastre. Islamul, ca religie a echilibrului și a rațiunii, ne învață că adevărata transformare începe în inimă și se manifestă prin comportamentul drept, prin respectul față de ceilalți și prin angajamentul constant în favoarea binelui comun.
Ramazan Bayramul este un prilej de reafirmare a responsabilității morale și civice a fiecărui credincios, de consolidare a legăturilor familiale și comunitare, și de apropiere sinceră de valorile Coranului și ale tradiției profetice. În aceste zile de bucurie spirituală, suntem chemați să dăm dovadă de compasiune, să sprijinim pe cei vulnerabili și să cultivăm în viețile noastre virtutea echilibrului, a răbdării și a generozității.
Ramazan Bayram fericit!
Ramazan Bayramîmîz qayîrlî bolsîn!
Ramazan Bayramınız mübarek olsun!
Eid Al-Fitr Mubarak !
