Medhouse banner

Se răceşte vremea în toată ţara! În unele zone din Dobrogea va ninge

Date:

ANM a emis o avertizare de vreme rea

Duminică, în Dobrogea vremea se va răci accentuat față de ziua anterioară. Cerul va fi temporar noros și local vor fi precipitații, ziua predominant ploaie, noaptea mai ales ninsoare. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 11 grade, iar cele minime între -1 și 2 grade.

Luni, vremea va fi rece, cu cerul temporar noros, în Dobrogea. Ziua, pe arii restrânse vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări temporare la început. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 7 grade, iar cele minime între -2 și 2 grade.

ANM a emis o informare meteo valabilă de sâmbătă, ora 10.00, până luni, ora 18.00. Aceasta indică instabilitate atmosferică, precipitații mixte și cantități însemnate de apă în multe zone ale țării.

În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării, vor fi precipitaţii ce vor avea mai ales caracter de aversă şi vor acumula local cantităţi de apă de 10… 20 l/mp şi izolat de 30… 40 l/mp”, a precizat ANM. Sâmbătă, în jumătatea nordică a țării, sunt așteptate ploi, descărcări electrice și posibil grindină.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...