Medhouse banner

Urmărire ca-n filme în comuna Rasova. Un șofer a încercat să scape de polițiști. Și-a abandonat mașina

Date:

Nu a oprit la semnalul polițiștilor

La data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 18.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Dunării din comuna Rasova.

Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia.

După aproximativ 50 de metri șoferul ar fi abandonat autoturismul și ar fi încercat să-și asigure scăparea, însă a fost depistat de polițiști.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că vehiculul nu ar fi înmatriculat, nu ar avea asigurare obligatorie de răspundere civilă și nici inspecție tehnică periodică.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

Sursă foto: arhivă

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

ANUNȚ SPIT! Termen limită pentru declararea și plata impozitului pe spectacole în Constanța

Ghid pentru organizatori: Tot ce trebuie să știi despre...

Atenție, se oprește apa în localitățile Plopeni, Movila Verde și Chirnogeni

Întreruperi programate ale apei potabile Pentru executarea operațiunilor periodice de...

(Foto) Transferuri de top la CSM Constanța. Șapte campioni s-au alăturat clubului

CSM Constanța are o nouă echipă de spadă! Recent, Clubul...

Meci cu medaliile pe masă pentru CSM-Tomitanii Constanța U16!

CSM-Tomitanii Constanța U16 înfruntă Dinamo pentru locul 3 Tinerii rugbyști...