Medhouse banner

România devine un pol european al cercetării, creativității și inovării. Cercetătorii din toată lumea se întâlnesc la Iași pentru EUROINVENT 2025

Date:

Evenimentul va avea loc la Palatul Culturii din Iași

Peste doar două săptămâni, la Iași, se va deschide o nouă ediție a Expoziției Europene a Creativității și Inovării – EUROINVENT, unul dintre cele mai apreciate evenimente din Europa, la care vor participa zeci de cercetători și inventatori din întreaga lume.

Între 8 și 10 mai 2025, Iașul va găzdui cea de-a XVII-a ediție a EUROINVENT – European Exhibition of Creativity and Innovation, cel mai important eveniment din Europa de Sud-Est dedicat inventicii, cercetării aplicative și transferului de cunoștințe. Organizată sub egida unor prestigioase instituții academice și științifice, cu susținerea Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC) –  instituție aflată în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, manifestarea aduce an de an, la Iași, inventatori, cercetători, profesori și antreprenori din peste 30 de țări.

„Suntem încântați să primim și în acest an sute de participanți din zeci de țări, ce vor prezenta tehnologii, invenții și inovații de top. Iașul devine, datorită lor, un centru vibrant de cooperare, oferind cercetătorilor o platformă pentru a-și prezenta conceptele, pentru a forma alianțe și pentru a primi recunoaștere pentru contribuțiile lor la știință la scară globală. Plecând de la ideea că inovația este motorul unui viitor prosper și pașnic, EUROINVENT dorește să inspire schimbarea, să promoveze sustenabilitatea și progresul global prin încurajarea creării de soluții noi”, afirmă conf. dr. ing. habil. Andrei Victor Sandu de la Universitatea Tehnică „Gh Asachi” din Iași și președintele Forumului Inventatorilor Români.

EUROINVENT 2025 se va desfășura la Palatul Culturii din Iași, unde va reuni peste 600 de invenții, proiecte de cercetare și aplicații inovative din domenii diverse: inginerie, medicină, agricultură, mediu, artă aplicată, educație și multe altele. Conceput ca un festival al creativității, evenimentul are în componență, pe lângă expoziția de invenții și cercetări, o conferință în domeniul ingineriei materialelor, un salon de carte și un salon de arte frumoase. 

„EUROINVENT joacă un rol important în promovarea cercetării și inovației la nivel național și international. Autoritatea Națională pentru Cercetare susține cu fermitate acest eveniment de anvergură, care încurajează colaborarea științitică, stimulează creativitatea și contribuie semnificativ la progresul tehnologic și societal”, a declarant Andrei Alexandru, Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare.

„EUROINVENT oferă o platformă prin care cu toții ne putem împărtăși lumii propria viziune, indiferent de domeniu: crearea de noi materiale, transformarea asistenței medicale, noi soluții de energie verde sau cele mai recente progrese în inteligența artificială și tehnologiile digitale”, susține conf. dr. ing. habil. A. V. Sandu, el însuși un prolific inventator.

Inițiat în 2009 – Anul European al Inovării și Creativității, EUROINVENT reprezintă rezultatul unei colaborări strategice între Forumul Inventatorilor Români și Centrul EUROPE DIRECT Iași.

Forumul Inventatorilor Români, o asociație profesională dedicată promovării, susținerii și valorificării creației științifice, tehnice și artistice, reunește persoane și instituții din România și din străinătate, cu scopul de a promova inovația și excelența.

Centrul EUROPE DIRECT Iași, găzduit de Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă, face parte din rețeaua europeană EUROPE DIRECT, ce contribuie la diseminarea informațiilor și la încurajarea dialogului privind politicile Uniunii Europene.

Prin această sinergie, EUROINVENT s-a consolidat ca o platformă de referință pentru promovarea invențiilor și a dezvoltării durabile la nivel național și international.

EUROINVENT este organizat de Forumul Inventatorilor Români, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, EUROPE DIRECT Iasi (structură-gazdă: Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Mediului București, în parteneriat cu numeroase organizații internaționale, cu sprijinul Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), aflată în subordinea Ministerului Educației și Cercetării.

Sursă foto: facebook/Euroinvent 

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Bărbat de 51 de ani, depistat la volan sub influența alcoolului

Un tulcean s-a ales cu dosar penal după ce...

Meci fără incidente în Superligă. Apelul jandarmilor la responsabilitate, respect și fair-play

Măsuri de ordine și siguranță publică la meciurile de...

O minoră de 13 ani a dispărut de acasă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

A părăsit domiciliul și nu s-a mai întors. Sunați...

Se oprește apa în zona Piața Chiliei din municipiul Constanța!

RAJA oprește apa timp de 9 ore Pentru realizarea...