Meșteșuguri de altădată: sculul de borangic, vedeta săptămânii
Borangicul este fibra produsă de viermii de mătase, folosită în industria casnică textilă țărănească. Singurele piese țesute exclusiv din borangic sunt maramele. Din bumbac și borangic s-au țesut pânză pentru cămăși de sărbătoare, ștergare, cearceafuri și fețe de masă, respectiv elemente decorative, de la vărgi la motive mai complicate, alese sau ajurate, potrivit reprezentanților Muzeului de Artă Populară din Constanța.
În lucrarea „Dobrogea. Studiu Etnografic, vol. I, Românii autohtoni” editată de Muzeul de Artă Populară Constanța în anul 2003 sunt consemnate etapele obținerii borangicului, date obținute în urma cercetărilor de teren efectuate în satele dobrogene.
Informatoarea Rizea Anica, n. 1930, comuna Grădina, județul Constanța, descrie procedeul astfel: „Primăvara procuram ouăle (viermilor), cam cât o linguriță, pe care le păstram aproape de sobă. După o săptămână ieșeau viermii micuți pe care îi hrăneam până la jumătatea verii cu frunze de dud. Pentru asta goleam o cameră și făceam pat de scânduri să punem frunzele de dud. Apoi, viermii se urcau pe crengi de pir și-și țeseau coconul, gogoașa. Gogoșile le strângeam și le lăsam la soare ca să moară viermele dinăuntru, apoi le puneam în ciur, într-o oală cu apă fierbinte. Cu o crăcuță de mărăcine agățam fire de la toate gogoșile și răsuceam un fir”.
În funcție de priceperea și necesitățile țesătoarei, firul de borangic era de o anumită grosime: „din 5 gogoși scoteam un fir… dintr-o gogoașă sănătoasă se desfășoară un fir de 10-15 m lungime” (inf. Alexandru Aneta, n. 1933, comuna Saraiu).
Cu privire la culoarea firului de borangic, „cel mai bun borangic era galben-auriu” (inf. Tufă Gherghina, n. 1940, Mircea Vodă), dar putea fi „alburiu, gălbui, verzui sau portocaliu, depinde după cum mâncau viermii” (inf. Dinu Chira, n. 1930, com. Saraiu).
Înainte de a fi folosit la țesut, femeile „scrobeau” (apretau) borangicul cu apă și făină de grâu (inf. Nicola Anica, n. 1920, com. Aliman).
Pregătirea firelor de borangic pentru țesut consta în formarea sculurilor pe rășchitor, apoi depănarea acestora de pe vârtelniță pe roata de tors borangic („roata de țevi”) sau cicârâc („sucală”) cu țeavă și mosoare.
Sursă foto: facebook/Muzeul de Artă Populară Constanța
