Medhouse banner

Muncitorii calificați revin în forță. Au fost peste jumătate de milion de aplicări într-o singură lună

Date:

Val de aplicări din partea muncitorilor calificați

Muncitorii calificați, una dintre cele mai căutate și greu de recrutat categorii de candidați din ultimii ani, au înregistrat aproape 580.000 de aplicări în ultima lună, nivel care îi plasează pe cea de-a doua poziție în topul celor mai activi candidați din piață. Doar absolvenții au reușit să-i depășească de la începutul lunii aprilie și până acum, din punctul de vedere al aplicărilor, în timp ce muncitorii necalificați au fost cei care au aplicat cel mai puțin.

„Pentru angajatori, aceasta este o schimbare pe care o așteptau. Piața este cu ochii pe ei pentru că există de ani buni un deficit de muncitori calificați, mai ales în condițiile în care au competiție serioasă și din partea angajatorilor din străinătate, care, de asemenea, se luptă pentru atragerea acestor candidați. În plus, sistemul de învățământ dual și cel profesional nu acoperă nevoile reale ale angajatorilor din România, iar bazinul critic de candidați eligibili pentru pozițiile pe care le au deschise se restrânge de la an la an”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.

Cei mai mulți dintre muncitorii calificați care s-au aflat în căutarea unui job în ultima lună au aplicat pentru joburile din retail, call-center / BPO, servicii, turism, industria alimentară și transport / logistică.

„Vorbim în special despre candidați care se află în zona entry level, respectiv cu maximum 2 ani de experiență, dar și despre muncitori calificați care au lucrat anterior și care au un nivel de experiență cuprins între 2 și 5 ani. Peste 100.000 de aplicări au venit inclusiv din partea celor care nu au deloc experiență”, detaliază Roxana Drăghici.

Distribuția pe vârstă a muncitorilor calificați care aplică cel mai mult arată astfel: peste 218.000 de aplicări vin din segmentul de vârstă 25 – 35 de ani, 167.000 de aplicări din zona 18 – 24 de ani, 114.000 – 36 – 45 de ani și aproape 66.000 de la cei care au mai mult de 45 de ani.

Totodată, cele mai multe aplicări au mers către angajatorii din București, urmați de cei din Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași și Constanța. 13,3% dintre aplicări, mai exact, 78.000, au vizat joburile remote din platformă, iar alte 9.100 de aplicări au mers înspre pozițiile deschise de angajatorii din străinătate.

„Deși îi vedem din ce în ce mai activi din punctul de vedere al aplicărilor, ne așteptam să vedem un procent al aplicărilor pentru străinătate peste media generală a tuturor candidaților. Se pare însă că tendința de a amâna decizia de a lucra peste hotare se menține nu doar în cazul tinerilor și specialiștilor, ci și în cazul celor care, în anii trecuți, erau foarte atrași de ideea de a lucra în afara țării”, mai spune Roxana Drăghici.

Inclusiv în ceea ce privește joburile postate în ultima lună, mai mult de jumătate s-au adresat muncitorilor calificați, cele mai multe în domenii precum retail, servicii, industria alimentară, turism, call center / BPO, transport – logistică și producție. Salariile oferite de angajatori pentru pozițiile de muncitor calificat pornesc de la 3.500 de lei și pot ajunge sau chiar depăși 7.000 de lei, în funcție de specializarea cerută sau de nivelul de experiență a candidaților.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 15.000 de locuri de muncă pentru muncitorii calificați.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Accident rutier între două autoturisme în Constanța. Un șofer de 20 de ani a ajuns la spital

Unul dintre conducătorii auto consumase alcool Astăzi, în jurul orei...

(Video) Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii: Credință, tradiție și speranță

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii Astăzi, prima vineri după...

Atenție, constănțeni! Apă oprită în mai multe zone din municipiu

Lucrări de amploare la rețeaua de apă din Constanța:...

Atenție la escroci! Noi tentative de fraudă telefonică în numele ANAF

AVERTISMENT: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care...