Medhouse banner

‘Etică profesională, etică medicală și regim politic în România’, conferință organizată de Universitatea Ovidius şi Institutul de Istorie

Date:

La eveniment vor participa specialiști din domeniile istoriei, psihiatriei, neurologiei și jurnalismului

Institutul de Istorie ‘Nicolae Iorga’, în parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), organizează, joi, 15 mai 2025, conferința ‘Etică profesională, etică medicală și regim politic în România’.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 09.00, la sediul Institutului ‘Nicolae Iorga’ din București (Bulevardul Aviatorilor nr. 1).

Manifestarea este organizată cu sprijinul Fundației ALFA pentru Sănătate și Educație și își propune să inițieze o dezbatere interdisciplinară care să aducă față în față perspectivă istorică și cea medicală, explorând modul în care profesioniștii din domeniul sănătății și istoricii au înțeles, interpretat și reflectat asupra practicilor din perioadele de dictatură.

Potrivit organizatorilor, în cadrul conferinței vor fi abordate teme legate de mecanismele și consecințele psihiatriei punitive practicate de regimul comunist din România, atât din perspectiva medicală, cât și din cea istorică.

Totodată, evenimentul are ca scop continuarea discuțiilor publice cu privire la mecanismele și funcționarea programului de exterminare a pacienților minori considerați ‘irecuperabili’ din căminele-spital românești din perioada 1981-1989.

La eveniment vor participa specialiști din domeniile istoriei, psihiatriei, neurologiei și jurnalismului, propunând un program dens de prezentări și dezbateri, organizat în trei secțiuni tematice.

Un panel special va fi dedicat psihiatriei punitive din teritoriile ucrainene ocupate de Rusia după 2014, în special Peninsula Crimeea, unde măsurile represive luate de autoritățile de ocupație i-au vizat în
Special pe reprezentanții politici ai tătarilor.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Derby la Ovidiu. Farul Constanța primește vizita FCSB-ului în etapa a 5-a din play-out

Biletele s-au pus în vânzare! „Marinarii” întâlnesc FCSB în...

Toți consumatorii din Mircea Vodă vor rămâne fără apă la robinete

Atenție, locuitori din Mircea Vodă! Se sistsază furnizarea apei...

(Foto) Plăcinta dobrogeană, protejată prin lege. Doar două firme din România au dreptul legal de a folosi această denumire

„Plăcinta dobrogeană” este denumire protejată la nivelul Uniunii Europene Denumirea...