Medhouse banner

România primește fonduri elvețiene pentru combaterea discriminării și sprijinirea comunităților vulnerabile. A fost semnat un acord

Date:

Acord pentru servicii sociale integrate în orașele din România cu fonduri elvețiene

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a semnat Acordul de Implementare a Programului de Incluziune Socială finanțat prin cea de-a doua Contribuție elvețiană în România. Este pentru prima dată când MMFTSS accesează fonduri elvețiene nerambursabile destinate asistenței sociale în România.

Pentru ce se alocă banii:

  • 17,5 milioane CHF pentru servicii sociale integrate destinate comunităților vulnerabile din 7 orașe;
  • 2,5 milioane CHF pentru combaterea discriminării și promovarea tradițiilor și culturii etniei rrome.

„În 2025 vom crea servicii sociale integrate în 2000 de comune, folosind fonduri europene. Este vorba despre cea mai mare alocare de fonduri europene – 815 milioane euro – pentru asistență socială în România. Acum, beneficiind de sprijinul Elveției, extindem acest demers și în zonele urbane. Obiectivul nostru este ca aceste proiecte pilot să devină modele de succes pentru alte comunități din România”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Apelul de proiecte va fi deschis de la jumătatea lunii iunie a anului în curs până la jumătatea lunii septembrie. Data exactă a deschiderii apelului de proiecte va fi anunțată în timp util.

Până în prezent, au fost semnate în România patru acorduri de sprijin cu fonduri elvețiene privind finanțarea IMM-urilor, cercetarea, transportul și societatea civilă.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Festival în Parcul Gării. Weekend de Constanța aduce universul steampunk pe 17 și 18 iulie

Weekend de Constanța transformă Parcul Gării într-un laborator al...

Aur pentru CSM Constanța: Amalia Maria Niță a câștigat medalia de aur la turneul internațional de box

Amalia Niță s-a impus cu 5-0 în finala categoriei...

Farul Constanța a semnat cu jucătoarea americană Sydney Robertson

Fundașul central Sydney Robertson a semnat cu Farul Constanța Farul...

Găsit fără viață la locul de muncă! Un agent de pază din Galați a fost găsit decedat la groapa de gunoi

Poliția Galați cercetează moartea unui paznic de 50 de...