Oncoria Med

(Foto) Sabrina Voinea a făcut sport cu elevii constănțeni înainte de aniversarea de 18 ani

Date:

Caravana BeActive Edenia a ajuns la Constanța: Sabrina Voinea, sărbătorită de 300 de copii

Caravana BeActive Edenia 2025 și-a continuat traseul prin țară și a ajuns astăzi la Complexul Sportiv Tomis din Constanța, unde peste 300 de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 23 au participat la o oră specială de sport, alături de una dintre cele mai valoroase gimnaste ale României – Sabrina Maneca-Voinea, medaliată la Campionatele Europene și reprezentantă a României la Jocurile Olimpice de Vară din 2024.

Evenimentul a fost prezentat de Roxana Ciuhulescu, persoană publică și consilier în cadrul Agenției Naționale pentru Sport.

Sabrina Voinea a fost sărbătorită cu emoție de elevii constănțeni, chiar cu o zi înainte de aniversarea sa – gimnasta va împlini 18 ani pe 4 iunie. Copiii i-au cântat „La mulți ani”, au îmbrățișat-o și au făcut sute de fotografii cu ea. Sabrina s-a arătat profund impresionată și le-a mulțumit tuturor pentru surpriza pregătită. Alături de ea s-a aflat și Camelia Voinea, mama și antrenoarea sa, un nume emblematic al gimnasticii românești.

Sabrina Voinea – Inspirație pentru noua generație

Născută chiar în Constanța, Sabrina Maneca-Voinea este una dintre cele mai promițătoare gimnaste ale României. În 2024, a cucerit două medalii de argint la Campionatele Europene, la bârnă și sol, și a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Paris. Este, de asemenea, medaliată cu bronz european la sol în 2023.

Fiica fostei mari gimnaste Camelia Voinea, Sabrina este antrenată chiar de mama sa, iar povestea lor comună de succes reprezintă o adevărată sursă de inspirație pentru tânăra generație.

Evenimentul de la Constanța a fost organizat cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, iar Crucea Roșie – Filiala Constanța a fost prezentă pentru a asigura sprijin și siguranță participanților.

Evenimentul face parte din proiectul România BeActive, derulat de Agenția Națională pentru Sport în cadrul Săptămânii Europene a Sportului 2025 și finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, cu sprijinul partenerilor principali Edenia și Itsy Bitsy.

Caravana BeActive Edenia promovează mișcarea și un stil de viață sănătos în rândul elevilor, prin sesiuni dinamice de „Ora de Sport” susținute de sportivi olimpici și ambasadori ai campaniei. Proiectul va ajunge în mai multe localități din întreaga țară – printre care București, Cluj, Constanța, Giurgiu, Otopeni, Snagov și Chiajna – și oferă școlilor echipamente și materiale sportive moderne, pentru ore de educație fizică atractive și interactive.

Ambasadorii campaniei

Printre sportivii implicați în campanie se numără:

  • David Popovici (înot)
  • Cătălin Chirilă (canoe)
  • Sabrina Voinea (gimnastică)
  • Florin Marian Enache (atletism)
  • Andrei Cornea (haltere)
  • Simona Radiș & Ancuța Bodnar (canotaj)
  • Vlad Stancu (înot)
  • Ionuț Rada (fotbal)

și mulți alți campioni ai sportului românesc, care promovează valorile educației prin mișcare.

Săptămâna Europeană a Sportului 2025

Inițiativa se desfășoară în preambulul Săptămânii Europene a Sportului, care va avea loc între 23 și 30 septembrie 2025. La nivel național, obiectivul este de a mobiliza cât mai mulți români în activități sportive și de promovare a unui stil de viață activ și echilibrat.

Informații suplimentare și înscrieri:

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare