Medhouse banner

Vaccinare gratuită anti-HPV pentru tinerii între 11 și 26 de ani. Legea a fost promulgată de Președintele României, Nicușor Dan

Date:

Vaccinul devine gratuit pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani

Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat recent legea care extinde accesul gratuit la vaccinarea anti-HPV pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani. Actul normativ, promulgat prin Decretul privind Legea pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 140/12.05.2025), marchează un pas important în direcția prevenirii cancerului de col uterin și a altor afecțiuni cauzate de virusul papiloma uman (HPV).

Legea are ca obiectiv asigurarea accesului echitabil la vaccinare pentru toate categoriile de vârstă recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și de Centrul Național de Vaccinologie. Până acum, vaccinul era disponibil gratuit doar pentru fetele din anumite grupe de vârstă, însă noul cadru legislativ extinde această măsură și pentru băieți, dar și pentru tineri de până la 26 de ani.

„Screening şi vaccinare împotriva infecţiei cu HPV, în vederea reducerii incidenţei cancerului de col uterin şi a altor afecţiuni asociate acestui virus. Vaccinul împotriva infecţiei cu virusul papilloma uman (HPV) se asigură gratuit pentru fetele şi băieţii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 26 de ani, în cadrul Programului Naţional de Vaccinare, cu finanţare de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii”, prevede legea.

Specialiștii în sănătate publică subliniază importanța acestei măsuri, având în vedere că infecția cu HPV este una dintre cele mai frecvente infecții cu transmitere sexuală și poate duce, în timp, la apariția unor forme de cancer, în special la nivelul colului uterin.

Ce este HPV-ul?

Virusul papiloma uman (HPV) este una dintre cele mai frecvente infecții virale cu transmitere sexuală, afectând atât femeile, cât și bărbații. Există peste 200 de tipuri de HPV, dintre care aproximativ 40 pot infecta zona genitală, iar unele dintre acestea sunt asociate cu afecțiuni grave, inclusiv cancerul de col uterin, anal, penian, vulvar, vaginal și orofaringian.

Virusul papilloma uman afectează aproximativ 80% dintre bărbați și femei pe parcursul vieții.

Infecția cu HPV este responsabilă pentru:

  • 99% dintre cazurile de cancer de col uterin.
  • 90% dintre cazurile de cancer anal.
  • 72% dintre cazurile de cancer orofaringian.
  • 70-75% dintre cazurile de cancere vulvare și vaginale.
  • 100% dintre cazurile de condiloame genitale.

Simptome și complicații

În multe cazuri, infecția cu HPV nu prezintă simptome și dispare de la sine. Totuși, anumite tipuri de HPV pot provoca:

  • Veruci genitale, care sunt leziuni benigne, dar neplăcute.
  • Leziuni precanceroase, care pot evolua către cancer dacă nu sunt detectate și tratate la timp.
  • Cancer de col uterin, principala afecțiune asociată cu infecția persistentă cu HPV oncogen.

Prevenirea infecției cu HPV

Cea mai eficientă metodă de prevenire a infecției este vaccinarea împotriva HPV, recomandată atât fetelor, cât și băieților, începând cu vârsta de 9-14 ani. Alte măsuri de prevenție includ:

  • Folosirea prezervativelor, deși acestea nu oferă protecție 100%.
  • Evitarea partenerilor sexuali multipli.
  • Screening regulat prin testul Babeș-Papanicolau și testarea HPV, pentru depistarea precoce a infecțiilor și a eventualelor leziuni precanceroase.

Sursă foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

VIDEO. Dulcele care te duce în vacanță: baclavaua turcească și farmecul din Antalya

Baclavaua turcească, acel dulce tradițional care transformă vacanța într-o...

Mită refuzată la frontieră. I-a dat polițiștului 50 de euro pentru a trece vama cu un câine

Un polițist de frontieră a refuzat mita oferită pentru...

Poliomielita, o boală fără tratament, dar care poate fi prevenită prin vaccinare

Tot ce trebuie să știi despre poliomielită și prevenirea...