Oncoria Med

(Foto/Video) UPDATE – Teleorman: Incident feroviar pe ruta București–Craiova. O locomotivă și două vagoane cisternă, încărcate cu benzină, au deraiat

Date:

Deraiere de vagoane cu benzină, scurgeri detectate

În jurul orei 01.35, pompierii militari au fost anunțați de producerea unui incident feroviar pe magistrala 100, București – Craiova, în zona loc. Măldăeni (în câmp, la o distanță de aproximativ 1,5 km de primele case și circa 1,1 km față de DN 6), în urma căruia locomotiva și două vagoane cisternă, încărcate cu benzină, au deraiat, unul dintre ele prezentând scurgeri. Trenul are o granitură de 35 de vagoane cisternă, toate încărcate cu benzină.

Pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor, la fața locului sunt mobilizate următoarele forțe de intervenție: două autospeciale de stingere cu apă și spumă de mare capacitate, o autospecială de descarcerare, o autospecială CBRN și un echipaj SAJ Teleorman.

Conducerea și coordonarea intervenției este asigurată la fața locului de către inspectorul șef, col. Florin Pîngă și de șeful Centrului Operațional, cpt. Valentin Nedelcu.

Până în prezent, s-au luat măsurile de izolare a zonei, asigurarea măsurilor PSI, întreruperea traficului feroviar și a energiei electrice, s-a luat legătura cu reprezentanții CFR pentru a trimite alte vagoane, în vederea transvazării benzinei din vagonul cisternă avariat și îndepărtarea garniturii deraiate.

Au fost anunțați și reprezentanții GNM și APM Teleorman.

UPDATE:

„Nu s-a modificat nimic față de situația de azi-noapte, asteptăm să vină o locomotivă diesel de la Giurgiu, două vagoane cisternă pentru transvazare și echipamentele necesare pentru realizarea acestei operațiuni.

Acestea din urmă, din câte am înțeles de la reprezentanții CFR, vin tocmai de la Suceava, acesta fiind motivul întârzierii.

Când va sosi locomotiva diesel, se va proceda la îndepărtarea vagoanelor rămase pe șină într-o stație CFR apropiată.

Noi, pompierii, continuăm să asigurăm măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, până ce situația va fi rezolvată de reprezentanții CFR și ai firmei căreia îi aparține transportul”, au transmis pompierii militari.

Având în vedere temperaturile ridicate prognozate în cursul zilei de astăzi, pompierii vor acționa frecvent pentru răcirea vagonului cisternă avariat.

Traficul feroviar rămâne blocat până la rezolvarea în totalitate a situației!

UPDATE 2:

  • la ora 13.00, cele 33 de vagoane ale trenului, care nu au deraiat și nu au fost avariate, au fost preluate cu o locomotivă diesel, sosită de la Giurgiu, și îndepărtate de zona incidentului, în condiții de siguranță;
  • se așteaptă echipamentele și personalul specializat de la Suceava pentru a realiza operațiunea de transvazare a benzinei în alte două vagoane cisternă;
  • pompierii continuă monitorizarea situației și acționează periodic pentru răcirea vagoanelor avariate. Cu ajutorul camerei de termoviziune din dotarea autospecialei de stingere, este verificată temperatura acestora.
  • traficul feroviar rămâne în continuare blocat, până la rezolvarea în totalitate a acestei situații.

Ce spune CFR?

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, traficul feroviar este în continuare restricționat pe distanța Roșiori – Măldăeni, din cauza deraierii, la intrarea în stația CF Măldăeni a locomotivei și a primelor două vagoane din compunerea unui tren de marfă (GFR).

La ora 13:48, cu ajutorul unei locomotive Diesel, aparținând operatorului privat de transport feroviar (GFR) implicat în accident, au fost retrase din stația CF Măldăeni (spre stația CF Roșiori Nord), toate cele 33 de vagoane nederaiate din compunerea trenului.

Pentru operațiunea de transvazare, operatorul privat de transport feroviar GFR va folosi două vagoane cisternă și echipamente necesare. Menționăm faptul că, această operațiune (transvazare) se poate realiza numai după ce ISU va permite accesul.

De asemenea, după ce ISU va permite accesul, personalul feroviar al SRCF Craiova va acționa cu o macara de 125 tone, pentru ridicarea locomotivei și a vagoanelor deraiate, retragerea acestora din gabarit și eliberarea acestuia.

Este important de precizat faptul că, deraierea locomotivei și a primelor două vagoane din compunerea trenului privat de marfă (GFR) s-a produs pe firul I, iar pe firul II este gabarit asigurat, însă reluarea circulației feroviare pe firul II este condiționată de măsurile de protecție adoptate de ISU.

Pentru menținerea continuității transportului feroviar de călători, SRCF Craiova asigură în continuare, pentru trenurile care tranzitează zona, transbordare cu mijloace auto pe distanța Caracal – Roșiori Nord.

Accidentul feroviar va fi investigat de către o comisie AGIFER, care va stabili cauzele deraierii.

CFR SA asigură publicul călător că, imediat după ce ISU va permite accesul, personalul feroviar al SRCF Craiova va acționa în zona afectată de accidentul feroviar, pentru ridicarea locomotivei și a vagoanelor deraiate, astfel încât circulația feroviară să poată fi reluată în condiții normale și de siguranță.

UPDATE 3:

În jurul orei 17.00, a început transvazarea benzinei în două cisterne vagon. Această operațiune se realizează cu echipamente speciale de către personalul operatorului economic, iar pompierii militari teleormăneni asigură misiunea de apărare împotriva incendiilor.

Premergător acestei activități, deoarece presiunea în cisterne era prea mare, pompierii au intervenit pentru răcirea bazinelor, astfel încât transvazarea să se realizeze în condiții de siguranță.

Sursă foto/video: ISU Teleorman

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Mergi la medic fără cardul de sănătate? Ce trebuie să știe pacienții în noiembrie. Anunț important al CNAS

Românii pot beneficia de servicii medicale fără obligativitatea semnării...

Speedy Gonzales de Constanța: gonea cu 107 km/h ca să ajungă la pomană!

Graba strică treaba, dar în cazul unui șofer din...