Medhouse banner

Cluj: Universitatea Babeș-Bolyai devine element de referință europeană în eforturile pentru combaterea poluării cu plastic

Date:

UBB pune România pe harta europeană a luptei împotriva poluării cu plastic

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) pune oficial România pe harta cercetării europene în domeniul poluării cu plastic, odată cu lansarea, la Cluj, a inițiativei Plastic Pirates, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin programul Horizon Europe, ce aduce în prim-plan nevoia urgentă de a proteja ecosistemele riverane prin acțiuni concrete și colectare de date științifice riguroase.

Primul pas către implicarea mediului academic românesc în acest proiect a fost realizat de Facultatea de Știința și Ingineria Mediului din cadrul UBB, care pune Clujul în linia întâi a cercetării participative în domeniul monitorizării poluării cu plastic, devenind punctul de contact național pentru Plastic Pirates România, parte a Plastic Pirates – GoEurope!.

„Vorbim despre cea mai mare inițiativă de conștientizare și de monitorizare prin intermediul științei cu cetățenii de la nivel european. Prin implicarea elevilor și studenților din mai multe țări europene în această inițiativă se urmărește monitorizarea poluării cu plastic din râuri și lacuri, precum și conștientizarea publicului referitor la această problemă de mediu. Cu această ocazie facem și un apel către școlile și liceele din România să se alăture mișcării Plastic Pirates inițiată de universitatea noastră pentru combaterea poluării cu plastic”, spune conf. univ. dr. Nicolae Ajtai, decanul Facultății de Știința și Ingineria Mediului din cadrul UBB.

Prima acțiune concretă a reprezentanților UBB implicați în acest proiect a fost organizată în cursul lunii mai, în comuna clujeană Florești. În cadrul acțiunii, elevii de liceu și studenții au colaborat pentru a aduna date despre poluarea cu plastic, ce vor fi apoi analizate și introduse într-o bază de date europeană care va cuprinde informații din râurile continentului, cu scopul de a crea unul dintre cele mai cuprinzătoare studii despre nivelul poluării cu macro și microplastic din Europa.

„Plastic Pirates nu înseamnă doar cercetare, ci și educație, colaborare și responsabilitate. Încercăm să formăm comportamente, să generăm atitudini pentru un viitor mai curat”, a adăugat decanul FSIM.

Implicarea UBB în proiectul Plastic Pirates, una dintre cele mai importante inițiative în domeniul Citizen Science – un model de colaborare între cercetători și cetățeni, care contribuie direct la înțelegerea și soluționarea provocărilor de mediu actuale, se aliniază direcției strategice UBB Goes Green a universității noastre.

Prin programul UBB Goes Green, UBB și-a asumat o direcție strategică privind dezvoltarea sustenabilă, intrând într-o adevărată ‘paradigmă verde’. Una dintre misiunile sale privește activitățile de educație ecologică a comunității academice și a publicului, precum și de promovare și de implicare activă în ocrotirea naturii și a valorilor legate de diversitatea biologică.

Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe).

De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților.

În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.).

Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Aur, argint și bronz pentru CSM Constanța la Naționalele de lupte U20!

Succes răsunător pentru CSM Constanța: Patru medalii la Naționalele...

Performanță de răsunet pentru România! Șapte medalii și distincții la Olimpiada Asiatică de Fizică din Coreea de Sud

Performanță istorică la Busan! Șapte distincții pentru România la...

SNPPC: „Nu vom fi de acord cu nicio nouă lege până nu se aplică integral Legea 153”

FSNPPC respinge categoric o nouă lege a salarizării, până...

Minivacanța de Rusalii dă startul verii! Oferte atractive pe Riviera Română și la munte

Românii aleg confortul de Rusalii. Peste 65% dintre turiști...