Un avion al companiei Air India, care avea la bord 242 de persoane, s-a prăbușit joi dimineață într-o zonă rezidențială de lângă orașul Ahmedabad, din statul Gujarat, vestul Indiei. Aeronava de tip Boeing 787-8 Dreamliner se îndrepta către aeroportul Gatwick din Londra, potrivit agenției de știri ANI, care citează camera de control a poliției locale.
Potrivit datelor de pe FlightRadar, contactul cu avionul a fost pierdut la ora locală 10:08, la mai puțin de un minut după decolare. Posturile de televiziune indiene relatează că incidentul a avut loc în timpul fazei de decolare. Boeingul 787-8 are o capacitate de până la 256 de locuri, conform platformei SeatGuru.
Nu există, deocamdată, informații oficiale privind numărul de victime sau posibili supraviețuitori.
UPDATE: La bord se aflau 2 piloți, 10 membri ai echipajului de cabină și 230 de pasageri.
Cele 242 de persoane includ 217 adulți și 11 copii, a declarat o sursă pentru Reuters. Dintre aceștia, 169 erau cetățeni indieni, 43 erau britanici, șapte portughezi și un canadian.
Până în prezent, autoritățile nu au făcut nicio declarație cu privire la numărul victimelor accidentului
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.