Medhouse banner

(Foto/Video) Cu Ianis Zicu la timonă, Farul începe antrenamentele de vară. Fotbaliștii au efectuat vizita medicală

Date:

Primul antrenament de vară

Farul Constanța a efectuat în această dimineață obișnuita vizită medicală înaintea reluării pregătirilor, la care au fost prezenți 23 de jucători.

Au lipsit Jakub Vojtus (ajunge pe 16 iunie), Joao Victor Kaminski (ajunge mâine), în timp ce Dan Sîrbu (România U21), Rafael Munteanu, David Păcuraru (ambii România U19) și Narek Grigoryan (Armenia), se vor alătura lotului după încheierea acțiunilor echipelor naționale.

De la ora 17.30, în prezența noului antrenor principal Ianis Zicu, „marinarii” vor efectua primul antrenament din această vară.

Sursă foto: facebook/Farul Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Coiful de la Coțofenești și brățările dacice revin în România

Cum și când poți vedea coiful de la Coțofenești...

(Foto/Video) Nava-școală „Mircea” pornește într-un marș transatlantic de cinci luni: Destinație – Statele Unite ale Americii

Velierul „Mircea” începe marșul de instrucție internațional Nava-școală „Mircea” a...

(Foto) Captură de amploare în Portul Constanța. Bunuri contrafăcute de un milion de lei, descoperite de autorități

Container cu produse suspecte de contrafacere, interceptat în Portul...

Restricții și recomandări pentru șoferii care merg la lăcașurile de cult de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii

Dispozitiv mărit de polițiști pe drumurile către lăcașurile de...