Medhouse banner

Colocviu național despre necesitatea elaborării unui Cod român al afacerilor şi a unui Cod maritim român, la Universitatea „Ovidius” din Constanța

Date:

Provocări legislative în contextul aderării la OCDE, dezbătute la Universitatea „Ovidius”

Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA) din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) a organizat recent colocviul național cu tema „Necesitatea elaborării unui Cod român al afacerilor și a unui Cod maritim român, în perspectiva aderării României la OCDE – proiect de țară – 2026”.

Manifestarea a fost organizată în colaborare cu Secția de drept internațional și comparat din cadrul Academiei de Științe Juridice din România (ASJR), Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA).

La eveniment au fost prezenți prof. univ. dr. Diane Paula Corina Vancea, președintele Senatului UOC, prof. univ. dr. Liviu Bogdan Ciucă, președintele ASJR și președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților și prof. univ. dr. Adrian Stoica-Constantin, decanul FDSA.

Manifestarea a adus în prim-plan provocările legislative cu care se confruntă România la 15 ani de la abrogarea Codului Comercial, fiind evidențiată lipsa unui cadru normativ coerent în domeniile afacerilor și dreptului maritim.

„Lipsa unui Cod român al afacerilor și a unui Cod maritim român afectează nu doar coerența legislativă, ci și competitivitatea României într-un context economic internațional tot mai exigent. Facultatea noastră își asumă, prin vocație și expertiză, un rol activ în acest efort de reformă, alături de autoritățile statului și operatorii economici. Ne dorim ca din acest dialog interdisciplinar să rezulte direcții clare pentru o codificare modernă, eficientă și armonizată cu standardele OCDE”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Stoica-Constantin, decanul FDSA.

Colocviul s-a desfășurat sub coordonarea științifică a prof. univ. dr. h. c. Marian Voicu, fost judecător la ICCJ și CEDO și a reunit reprezentanți ai mediului academic și profesioniști ai dreptului, alături de operatori economici din Portul Constanța, printre care: prof. univ. dr. Smaranda Angheni, fost director al Institutului Român de Drept Comercial, prof. univ. dr. Ștefan Deaconu, președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR, și Ruxandra Serescu, director general CCINA.

Invitat special al colocviului a fost ambasadorul Luca Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, coordonator național pentru procesul de aderare a României la OCDE.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Bilanț SAJ Constanța: Sute de solicitări și peste 200 de pacienți transportați la unitățile medicale

Ambulanțele din Constanța, în alertă continuă: Sute de persoane...

Reorganizare în spitale: paturile neocupate dispar, finanțarea se schimbă

Reducerea numărului de paturi de spitalizare continuă la nivel...

Atenție, contribuabili! Au început să se aplice majorări de întârziere pentru taxele locale neachitate

Majorări de întârziere pentru neplata sumelor datorate primului semestru...