Comprimatele ecstasy erau ținute într-o garată aflată într-o incintă a unei parcări private din judeţul Argeş
Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au desfăşurat o operaţiune de investigaţie amplă, în cadrul căreia a fost capturată o cantitate record de pastile de tip ecstasy, în valoare de aproximativ 4.000.000 de euro.
La data de 10 octombrie 2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea a doi bărbaţi, cetăţeni turci, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
S-a reţinut că, în perioada septembrie-octombrie 2023, bărbaţii (aflaţi într-o comună din judeţul Argeş unde locuiau fără forme legale) ar fi depozitat şi deţinut, în vederea vânzării, 231.997 de comprimate de ecstasy (MDMA, drog de mare risc).
În urma percheziţiei efectuate în cauză, au fost descoperite şi ridicate dintr-o remorcă garată în incinta unei parcări private din judeţul Argeş, 46 de pungi, de aproximativ 2,2 kilograme fiecare, conţinând în total 231.997 comprimate ecstasy.



Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă a celor 2, pentru 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog.
Operaţiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi al Autorităţii Vamale Române.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.



Sursă foto/video: Inspectoratul General al Poliţiei Române
