Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată
La data de 19 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 21 de ani, și un minor, de 16 ani.
Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Astfel, la data de 19 iunie a.c., în jurul orei 06.00, l-ar fi deposedat prin violență de un telefon mobil pe un minor de 15 ani.
Fapta ar fi fost săvârșită pe strada I.L. Caragiale.
Cei doi tineri bănuiți de comiterea faptei au fost identificați de polițiști, reținuți pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 20 iunie, vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.