Farmaciile sunt puncte de prim-ajutor în caz de caniculă
Toate farmaciile Help Net din țară sunt și în această vară puncte de prim-ajutor în caz de caniculă. Cele peste 400 de unități din rețeaua națională sunt pregătite să acorde sprijin populației, în zilele cu temperaturi foarte ridicate. De asemenea, personalul din farmacii poate acorda, la nevoie, primul ajutor.
Orice persoană afectată de caniculă poate intra într-una dintre farmacii pentru a cere asistență. În plus față de un pahar cu apă și consiliere, dacă situația o impune, personalul poate oferi pacienților afectați și magneziu sau săruri de rehidratare. De asemenea, în majoritatea unităților, farmaciștii pot măsura tensiunea arterială, iar pentru cazurile grave care necesită intervenție de specialitate va fi apelat numărul de urgență 112.
Serviciile sunt puse la dispoziție de lanțul de farmacii Help Net pe perioada verii, în întreaga țară.
PHOENIX ROMÂNIA este un grup de companii cu istoric de peste 35 de ani pe piața farma din România și are în componență diviziile Distribuție – Farmexim S.A., Retail – Help Net Farma S.A. și Pharma Services – EL Pharma România S.R.L.
Farmexim S.A. este primul importator și distribuitor de produse farmaceutice înființat în 1990 în România, asigurând acoperire națională prin centrul logistic central de la Balotești și punctele de lucru din principalele orașe ale țării.
