Persoane depistate cu substanțe posibil psihoactive de către jandarmii Grupării Mobile Constanța
Joi, 3 iulie a.c., în cursul nopții, pe timpul desfășurării unei acțiuni punctuale pe raza de competență, un echipaj al Jandarmeriei a observat doi bărbați care, la vederea oamenilor legii, au manifestat un comportament suspect.
Jandarmii au procedat la interceptarea și legitimarea acestora, cei din urmă negând că ar deține bunuri sau substanțe interzise. În urma controlului corporal efectuat, jandarmii au găsit asupra persoanelor substanțe vegetale, susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției Stațiunii Mamaia, pentru întocmirea procesului-verbal de constatare, fiind totodată sesizate și organele competente pentru continuarea cercetărilor.
Sursă foto copertă: rol ilustrativ / Sursă foto: GJM Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.