Medhouse banner

Pompierii români au intervenit joi la aproape 100 de incendii!

Date:

Miercuri au fost transmise 26 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT

În cursul zilei de ieri (10 iulie 2025), pompierii salvatori au gestionat 1.638 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.

În intervalul menționat, echipajele SMURD au intervenit în peste 1.200 de cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora 1.257 persoane au fost asistate medical.

Concomitent cu misiunile de prim ajutor, în ultimele 24 de ore, echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea celor 99 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale. Din totalul acestora, 64 intervenții au fost la arderile necontrolate, suprafața de teren afectată fiind de peste 280 ha de teren.

De asemenea, ieri, pompierii au intervenit la 304 misiuni în sprijinul comunităților, printre care se numără salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență care puteau pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.

În ceea ce privește protecția populației, ieri au fost transmise 26 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT privind prezența animalelor periculoase în mai multe localități din 11 județe.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Fost președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Constanța, arestat preventiv pentru 30 de zile

Dumitru Daniel Learciu, director al Oficiului Județean pentru Finanțarea...

„Vara la muzeu” revine! Au început înscrierile pentru atelierele de creație din Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța dă startul atelierelor estivale...

(Foto) Razie în stațiunea Mamaia: Parfumuri, ochelari și ceasuri „Rolex” contrafăcute, retrase de la vânzare

Controalele vor continua pe toată durata sezonului estival În cursul...

Final de iunie de excepție: Ultimele două spectacole ale lunii la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

Duminică de poveste la Constanța: Spectacolul „Boema” încheie programul...