Medhouse banner

(Video) „Vacanța mare, și mai mare?” – propunerea primarului din Mangalia pentru ca toți copiii să poată vedea marea

Date:

Cristian Radu vrea vacanță până la sfârșitul lui septembrie: „Să le dăm șansa copiilor să vadă marea”

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, revine în atenția publicului cu încă o propunere, adresată direct Ministerului Educației: prelungirea vacanței de vară până la finalul lunii septembrie, astfel încât toți copiii din România care nu au avut niciodată șansa de a ajunge la mare să o poată vizita în extrasezon, când temperaturile sunt plăcute, dar costurile mult mai accesibile.

Mesajul edilului a fost postat pe pagina sa de TikTok și este însoțit de următorul text: „Ce părere aveți dacă vacanța mare ar fi mai mare și toți copiii care nu au văzut niciodată marea ar avea șansa să o vadă la începutul lunii septembrie, când este cald, dar prețurile sunt mult mai mici?”

În videoclipul postat, Cristian Radu își detaliază ideea:

„Pe mine mă interesează ca românii să redescopere litoralul românesc. Câți copii, în România, n-au văzut Marea Neagră? N-au venit la mare la ei în țară. Ar trebui să facă lucrul acesta poate chiar ministrul Educației – când începe anul școlar, într-o săptămână putem afla – ar trebui să dăm o șansă să poată veni și acești copii în așa-zisul extrasezon, deci după când începe luna septembrie să vină la mare, pentru că este păcat. Zeci de mii de copii din România nu au văzut marea.”

Primarul susține că în primele zile ale lunii septembrie temperaturile sunt ridicate, iar procesul educațional este adesea superficial din cauza căldurii și lipsei de concentrare. De aceea, ar fi mai logic – în opinia sa – ca anul școlar să înceapă spre finalul lunii, oferindu-le copiilor din familii modeste o șansă reală să ajungă pe litoral.

„Să nu îi mai aducem pe copii la școală în septembrie, în prima decadă a lunii septembrie, când este oricum foarte cald, nimeni nu este atent la ce se întâmplă acolo, și putem să îi aducem la școală undeva la sfârșitul lunii septembrie, să le dăm o șansă să vină și la mare. Nu știu dacă se mai poate face ceva anul acesta, dar la anul…”, a conchis Cristian Radu.

Declarația a stârnit deja reacții în mediul online, unii apreciind inițiativa ca fiind empatică și orientată către echitate socială, în timp ce alții se întreabă dacă o astfel de modificare a calendarului școlar ar fi realistă și fezabilă din punct de vedere educațional și administrativ.

În așteptarea unei reacții oficiale din partea Ministerului Educației, rămâne de văzut dacă ideea primarului va prinde contur sau va rămâne doar o inițiativă virală în spațiul digital.

@cristian.radu127

Ce părere aveți dacă vacanța mare ar fi mai mare și toți copiii care nu au văzut niciodată marea ar avea șansa să o vadă la începutul lunii septembrie, când este cald, dar prețurile sunt mult mai mici? #jupiter #mangalia #litoral #sunmervibes #sezon #scoala #school #copii #copil #elev #vacanta #romania

♬ sunet original – Cristian Radu – Cristian Radu

Sursă foto copertă: captură video TikTok/Cristian Radu

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, șoferi! Bulevardul Tomis se închide pentru mașini de sâmbătă dimineață

Bulevardul Tomis devine din nou pietonal în acest weekend La...

Noi acțiuni de dezinsecție programate în această seară în municipiul Constanța

Atenție, constănțeni! Încep acțiunile de dezinsecție în parcuri și...

ANPIS a virat fondurile pentru plățile de asistență socială aferente lunii mai 2026

Sprijin financiar pentru familii și persoanele cu dizabilități: Plățile...