Medhouse banner

Cinci urmăriți internaționali au fost aduși în țară! Acum au ajuns după gratii

Date:

Cei cinci au fost introdusși în unități de detenție, în vederea executării mandatelor

În perioada 24 – 26 iulie 2025, Poliția Română a adus în țară 5 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.

La data 24 iulie 2025, a fost adus în țară un bărbat, de 59 de ani, din Gorj, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc. Acesta a fost adus din Spania, având emis de către Tribunalul Bihor, pe numele său, un mandat de arestare preventivă.

De asemenea, la data de 25 iulie 2025, a fost adus un bărbat, de 40 de ani, din Neamț, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Judecătoria Târgu Neamț, pe numele său, un mandat de arestare preventivă.

Totodată, polițiștii au escortat un bărbat, de 41 de ani, din Suceava, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Suceava, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an.

La aceeași dată, a fost adus în țară un bărbat, de 21 de ani, din Cluj, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. Acesta a fost adus din Olanda, având emis de către Tribunalul Satu Mare, pe numele său, un mandat de arestare preventivă.

La data de 26 iulie 2025, a fost adus în țară un bărbat, de 47 de ani, din Turcia, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți. Acesta a fost adus din Republica Kârgâză, având emis de către Tribunalul Arad, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani.

Persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Începe „Ritmul Verii” la Constanța! Orașul se transformă într-o scenă uriașă în aer liber

Vara aceasta intră în „Ritmul Verii”! Muzică live, parade...

(Video) Copil de 2 ani, salvat de jandarmi dintr-o mașină răsturnată în Bacău

Doi jandarmi au salvat un copil de 2 ani...

(Foto) Acte de vandalism în Tomis Nord! Mobilierul urban recent montat a fost deja distrus

Mese și bănci noi, vandalizate Poliția Locală Constanța a fost...

(Foto) Trei mașini furate din Italia și Polonia, confiscate de polițiștii de frontieră!

Trei autoturisme căutate în străinătate, în valoare de aproximativ...