Medhouse banner

Fostul președinte Ion Iliescu, înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Militar Ghencea III

Date:

Joi este zi de doliu național

Ion Iliescu, primul președinte al României postcomuniste, a fost condus joi pe ultimul drum. Cortegiul funerar a ajuns la Cimitirul Militar Ghencea III, acolo unde fostul șef al statului a fost înmormântat cu onoruri militare, într-o ceremonie solemnă.

Convoiul s-a deplasat prin Capitală pe traseul: Bulevardul Gheorghe Marinescu – Bulevardul Eroii Sanitari – Bulevardul Eroilor – Strada Bagdasar – Șoseaua Panduri – Bulevardul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bulevardul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei, până la cimitir, unde zeci de persoane erau deja adunate pentru a-l omagia.

La sosire, sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului președinte a fost așezat pe un afet de tun și a primit onorul militar. Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” a însoțit sicriul, iar Muzica Militară a intonat Marșul funebru, într-un moment încărcat de simbolism și respect.

Înmormântarea are loc în cadru restrâns, doar în prezența familiei și a celor apropiați.

Sursa foto: Gândul

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, șoferi! Bulevardul Tomis se închide pentru mașini de sâmbătă dimineață

Bulevardul Tomis devine din nou pietonal în acest weekend La...

Noi acțiuni de dezinsecție programate în această seară în municipiul Constanța

Atenție, constănțeni! Încep acțiunile de dezinsecție în parcuri și...

ANPIS a virat fondurile pentru plățile de asistență socială aferente lunii mai 2026

Sprijin financiar pentru familii și persoanele cu dizabilități: Plățile...