Alexandru Rogobete: „Eliminăm barierele inutile din sistemul de sănătate”
Pacienții cu afecțiuni cronice incluși în anumite programe naționale de sănătate vor putea merge direct la medicul specialist, fără a mai fi nevoiți să obțină bilet de trimitere de la medicul de familie. Măsura este prevăzută într-un ordin comun semnat de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, dr. Horațiu Moldovan.
„Debirocratizarea și facilitarea accesului pacienților la servicii medicale esențiale reprezintă o prioritate clară pentru noi”, a declarat ministrul Sănătății.
Noua reglementare își propune să elimine barierele administrative care îngreunează accesul la tratament, să reducă timpii de așteptare și să simplifice traseul medical al pacienților.
Acces direct la specialist, fără trimitere, în mai multe programe naționale
Pacienții înrolați în următoarele programe vor putea beneficia de consultații și tratamente fără bilet de trimitere:
- Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice – la medicii specialiști desemnați pentru prescrierea tratamentelor și materialelor sanitare;
- Hemofilie și talasemie – la medicul hematolog implicat în programul național;
- Boli rare – la specialiști din domenii precum alergologie, cardiologie, endocrinologie, gastroenterologie, neurologie, oncologie, pneumologie ș.a.;
- Tuberculoză – la medicul pneumolog, în cadrul Programului național de control al tuberculozei;
- HIV/SIDA – la medicul infecționist, pentru pacienții din Programul național de prevenire și control HIV/SIDA;
- Sănătatea femeii și copilului – la specialiști în obstetrică-ginecologie și genetică medicală, pentru diagnostic prenatal/postnatal și prevenirea izoimunizării Rh.
„Această modificare elimină un pas birocratic inutil pentru pacienții care au nevoie de îngrijire constantă și de continuitate în tratament. Simplificăm procedurile pentru ca îngrijirea medicală să fie mai accesibilă”, a subliniat ministrul Rogobete.
Măsura vine în contextul unui proces mai amplu de reformare a sistemului de sănătate din România. Ministrul Sănătății a mulțumit președintelui CNAS pentru colaborarea strânsă și deschiderea manifestată în procesul de modernizare a serviciilor medicale: „Așa arată un parteneriat eficient între instituții”.
„Am promis reforme care se simt în viața reală. Continuăm să lucrăm pentru un sistem mai accesibil, mai echitabil și mai uman. Încrederea se construiește cu fapte!”, a încheiat ministrul Alexandru Rogobete.
Această inițiativă este așteptată să vină în sprijinul a zeci de mii de pacienți din România care au nevoie de tratamente regulate și un acces mai rapid la îngrijirea de specialitate.
