Femeie ucisă cu sălbăticie de soțul ei – trupul atacatorului găsit a doua zi
Un caz șocant zguduie județul Cluj: un bărbat de 37 de ani este suspectat că și-ar fi ucis soția, în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar ulterior și-ar fi pus capăt zilelor în apropierea barajului Tarnița.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, incidentul a avut loc în seara zilei de 29 august 2025, în jurul orei 22:45, când Secția 6 Poliție Rurală Florești a fost sesizată, printr-un apel la 112, cu privire la o posibilă agresiune asupra unei femei. Din primele cercetări a reieșit că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, s-ar fi deplasat în zona Muntele Rece, unde ar fi agresat-o cu un obiect tăietor-înțepător pe soția sa, în vârstă de 32 de ani, aplicându-i mai multe lovituri în zona gâtului. Victima nu a mai putut fi salvată.
După comiterea faptei, bărbatul a fugit de la locul incidentului. Autoritățile au demarat de urgență operațiuni de căutare, care au inclus resurse suplimentare și sprijin din partea altor structuri operative.
Sâmbătă dimineață, trupul bărbatului a fost descoperit fără viață pe malul barajului Tarnița. Inspectoratul de Poliție Cluj a confirmat decesul și a precizat că se continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor tragediei, dar și pentru a clarifica implicarea acestuia în fapta anterioară.
