Medhouse banner

Executarea pedepselor între statele membre UE, consolidată printr-o hotărâre

Date:

Consimțământul statului emitent, obligatoriu pentru executarea pedepsei în alt stat membru

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută pronunțarea, în data de 4 septembrie 2025, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărârii în cauza C-305/22, C.J., cerere de decizie preliminară prin care Curtea de Apel București (instanța de trimitere) a solicitat interpretarea normelor UE privind executarea mandatelor europene de arestare și recunoașterea hotărârilor judecătorești în materie penală.

„Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că instanțele judecătorești ale statului membru care refuză executarea mandatului european de arestare pentru ca pedeapsa să fie executată pe teritoriul acestui stat trebuie să obțină consimțământul instanțelor din statul membru emitent pentru preluarea executării pedepsei pronunțate în acest din urmă stat”, transmite MAE.

Acest consimțământ presupune ca statului membru de executare să îi fie transmisă hotărârea de condamnare pronunțată de statul emitent, însoțită de un certificat. Fără acest consimțământ, condițiile pentru o preluare a executării nu sunt îndeplinite, iar persoana în cauză trebuie predată. Astfel, obiectivul de a crește șansele de reinserție socială nu este absolut și trebuie conciliat cu norma esențială potrivit căreia statele membre execută orice mandat european de arestare.

„Ținând seama de diferitele funcții ale pedepsei în cadrul societății, instanțele din statul membru în care o persoană a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate se pot sprijini în mod legitim pe argumente legate de politica penală care îi sunt proprii pentru a justifica executarea pe teritoriul său a pedepsei pronunțate și, în consecință, pot refuza transmiterea hotărârii de condamnare și a certificatului în vederea executării pedepsei pe teritoriul unui alt stat membru.

În orice caz, dacă refuzul de a executa un mandat european de arestare a intervenit cu încălcarea condițiilor esențiale și a procedurii prevăzute de dreptul Uniunii, acest mandat de arestare rămâne în vigoare, iar statul emitent își păstrează dreptul de a executa pe propriul teritoriu pedeapsa aplicată”, a mai transmis MAE.

Hotărârea pronunțată în cauza C-305/22 este în linia poziției exprimate de statul român înaintea CJUE. Această hotărâre creează premisele executării mandatelor europene de arestare. Statele membre de executare nu vor mai putea să preia executarea pedepsei pronunțate în absența consimțământului statului membru emitent al respectivului mandat.

România a fost reprezentată în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene de Ministerul Afacerilor Externe, prin Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, alături de Serviciul Contencios UE.

Instituția din Guvernul României competentă în domeniul vizat de această cauză este Ministerul Justiției.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) S-a străpuns prima galerie a tunelului Robești de pe Autostrada Sibiu–Pitești!

Progres major pe Secțiunea 2 a autostrăzii transcarpatice Un moment...

Instrucție pe Dunăre în raionul Calafat. Peste 160 de militari și 11 nave și ambarcațiuni, mobilizate pentru un exercițiu de amploare

Navele militare românești își deschid porțile pentru vizitatori Forțele Navale...

Se oprește apa în localitățile Biruința și Topraisar!

RAJA va efectua lucrări de reparații Pentru efectuarea unor lucrări...