Medhouse banner

Un tânăr de 18 ani, arestat preventiv după furtul a trei trotinete electrice

Date:

Tânărul a furat trei trotinete electrice

La data de 10 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 18 ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din probatoriul administrat în dosar a rezultat că, în noaptea de 6 spre 7 septembrie a.c., în jurul orei 01.45, însoțit de doi minori, bărbatul ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale de pe bulevardul Tomis, de unde ar fi sustras trei trotinete electrice.

Prejudiciul ete de 17.000 de lei.

În urma cercetărilor efectuate, bărbatul a fost identificat, cu sprijinul polițiștilor Secției 4 Poliție.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Judedțean Constanța.

La data de 11 septembrie, instanța de judecată a dispus, față de acesta, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

Sursă foto: rol ilustrativ

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Se oprește apa în zona Piața Chiliei din municipiul Constanța!

RAJA oprește apa timp de 9 ore Pentru realizarea...

(Foto/Video) Patru medalii pentru pugilistele de la CSM Constanța la Cupa României!

Aur, argint și bronz pentru pugilistele de la CSM...

ALERTĂ PENTRU FANII UNTOLD! S-a afișat line-up-ul pe zile și un nou val uriaș de artiști!

UNTOLD anunță programul pe zile: află când vor urca...

Digitalizare la ANAF! Se lansează „iBon”, aplicația mobilă care verifică pe loc dacă un bon fiscal este real!

Ministerul Finanțelor lansează aplicația „iBon”, destinatã verificãrii bonurilor fiscale Ministerul...