În noaptea de 13 spre 14 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență și a accidentelor rutiere cauzate de șoferii aflați sub influența alcoolului sau a substabțelor interzise.
Acțiunea s-a desfășurat în municipiul Medgidia și în comunele Cobadin, Ciocârlia, Peștera, Cuza Vodă, Castelu și Poarta Albă.
În cadrul activităților derulate au fost legitimate 169 de persoane și au fost verificate 155 de vehicule.
Totodată, au fost efectuate verificări la locuințele a două persoane față de care instanța de judecată a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Valoarea sancțiunilor contravenționale este de peste 25.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 3 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.