Medhouse banner

7 persoane intoxicate cu soluție de acarieni la Căminul de Bătrâni din Eforie. 6 vârstnici au ajuns la spital, 2 sunt internați la ATI în comă

Date:

7 persoane intoxicate cu soluție de acarieni, 20 de oameni evacuați

S-a dat alarma noaptea trecută, când un apel la 112 anunța faptul că la Căminul de Bătrâni din Eforie Sud sunt mai multe persoane intoxicate cu soluție pentru acarieni.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” a trimis la fața locului două autospeciale cu apă și spumă, trei autospeciale pentru transport personal și victime multiple, două ambulanțe SMURD și șapte ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.

La fața locului, pompierii și medicii au găsit șapte persoane intoxicate cu soluție pentru acarieni, conștiente.

La scurt timp, primele ambulanțe cu cinci pacienți au plecat spre spital.

De asemenea, 20 de persoane au fost evacuate.

Cei care au fost intoxicați sunt vârstnici.

„În urma tuturor măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN, nu s-au identificat substanțe periculoase.”, a transmis lt. Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU „Dobrogea”.

Upate 02:28: Echipajul CBRN a efectuat noi măsuratori în urma cărora nu au fost depistate substanțe periculoase. Se face aerisirea tuturor spațiilor.

Update 02:53: 38 de beneficiarii s-au întors în camere, cu sprijinul echipajelor de intervenție și al personalului centrului de îngrijire.

*lt. Anamaria Stoica, purtător de cuvânt ISU „Dobrogea”

Ce spun polițiștii:

Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Eforie au fost sesizați cu privire la fapul că mai multe persoane dintr-un cămin de bătrâni acuză o stare de rău.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat 6 persoane, care au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital.

S-a procedat la evacuarea celor 38 de persoane aflate în căminul de bătrâni. După efectuarea verificărilor de specialitate, s-a constatat că nu există pericol iminent, astfel că acestea au fost reintroduse în imobil.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursă foto: ISU „Dobrogea”

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare