Medhouse banner

Chronivo, prima platformă cu AI pentru monitorizarea pacienților cronici, creată de doi tineri români

Date:

Doi tineri din Timișoara lansează prima platformă românească de monitorizare a pacienților cronici cu agenți virtuali AI

Doi tineri din Timișoara demonstrează că inovația poate rescrie regulile jocului într-un sistem medical românesc care se confruntă cu lipsa resurselor și cu dificultăți majore în gestionarea pacienților cronici. Teodor Burtic, student în anul VI la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, și Alexandru Oprescu, absolvent al Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor și masterand la Finanțe pentru bănci, business și investiții la Universitatea de Vest, au creat Chronivo Health – prima platformă din România care folosește agenți virtuali cu inteligență artificială pentru a monitoriza pacienții cronici.

Datorită inovației pe care au dezvoltat-o, Teodor Burtic și Alexandru Oprescu au fost incluși în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2025, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, o recunoaștere a impactului pe care proiectul lor îl poate avea asupra societății.

Ideea a apărut în urma experienței clinice directe a lui Teodor.

„Pe parcursul a cinci ani de practică în spitalele din România, am observat o problemă: pacienții cronici ajung greu la medic, iar medicii nu primesc aproape niciodată informații despre evoluția lor între vizitele programate. Asta înseamnă tratamente ajustate târziu, complicații și, din păcate, costuri uriașe pentru sistem. Pentru a valida problema, am discutat cu medici din spitale de stat, iar răspunsul a fost clar – e nevoie de o soluție digitală, simplă și scalabilă”, explică tânărul medicinist.

Astfel a luat naștere Chronivo Health, un instrument care promite să devină indispensabil pentru clinici și pentru medicii de familie. Platforma folosește agenți virtuali ce interacționează direct cu pacienții cronici printr-un simplu apel telefonic, evitând barierele tehnologice pentru persoanele în vârstă sau cu puține cunoștințe digitale.

Chronivo reduce totul la un dialog natural cu pacientul: un interviu telefonic prin care sunt colectate informații despre medicație, simptome și sănătatea mintală. Aceste date sunt procesate de sistem și transformate în rapoarte și alerte trimise direct către medicii curanți. Astfel, evoluția pacienților este urmărită în timp real, iar medicii pot interveni rapid atunci când apar semne de agravare. În loc să aștepte vizitele rare din cabinet sau internările de urgență, doctorii pot acționa proactiv, ajustând tratamentul și prevenind complicațiile. Chronivo aduce mai aproape acel model de medicină personalizată și preventivă la care România aspiră de ani buni.

Echipa Chronivo a trecut prin etape importante de validare în ecosistemul de startup-uri tehnologice. La Innovation Labs 2025, platforma s-a calificat până la nivel național, iar la Laser Valley 2025 au atras colaborarea unor specialiști cu experiență, precum Adrian Mateianu, Project Manager la Nagarro, și Cătălin Pîrvu, fondator Munware Solutions, care asigură suport tehnic pentru dezvoltarea platformei.

În prezent, Chronivo este deja online, iar fondatorii se află în procesul de obținere a avizelor necesare pentru a colabora cu clinici din România. Următorul pas: lansarea proiectelor pilot în parteneriat cu instituții medicale.

„Ne dorim ca, prin Chronivo, să schimbăm felul în care pacienții cronici sunt monitorizați, să oferim medicilor instrumente mai bune și, în final, să îmbunătățim viața oamenilor. Credem că prevenția și intervenția timpurie sunt cheia unui sistem medical mai eficient și mai uman”, spune Alexandru Oprescu.

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, agenții virtuali ar putea deveni un partener esențial pentru fiecare medic și pacient, reducând distanța dintre ei și transformând medicina din România într-o poveste de succes.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Protest de amploare împotriva ilegalităților comise de guvernanți: „Măsurile economice din ultimii doi ani sunt echivalente cu o sinucidere națională”

Protest major împotriva ilegalităților guvernamentale! Marți 28 aprilie 2026, Ziua...

„Zorba the Greek” revine pe marele ecran, la Constanța

Seară retro la cinema: Redescoperă povestea lui Nikos Kazantzakis Centrul...

FOTO|VIDEO. Turcia fără filtre: ce nu îți spune nimeni despre stațiunile în care merg românii

Am vizitat stațiunile de top din Turcia și am...