Focul a pornit de la o țigară
Pompierii din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Aleea CFR, blocul B1, etajul 4, din municipiul Roșiorii de Vede.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SAJ.
Incendiul s-a manifestat într-un dormitor, cu degajări mari de fum. În interiorul încăperii, pompierii au găsit o femeie în vârstă de aproximativ 68 de ani, în stop cardiorespirator. Victima a fost extrasă și predată echipajului medical al Serviciului de Ambulanță Județean Teleorman, care a efectuat manevrele de resuscitare.
Din păcate, în ciuda eforturilor susținute ale medicilor, femeia nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul.
S-au autoevacuat 20 de persoane, iar alte cinci au fost evacuate de pompieri, toate în stare bună, fără a necesita îngrijiri medicale.
Pentru evacuarea fumului din apartament și de pe casa scării, pompierii au folosit electroventilatoarele din dotare. Echipajele de intervenție au fost suplimentate la fața locului cu încă două ambulanțe – una SMURD și una SAJ.
În urma incendiului au fost distruse elemente de mobilier din sufragerie și mai multe materiale textile.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost fumatul neglijent – o țigară nestinsă corespunzător a căzut pe materialele textile din jur.



Sursă foto: ISU Teleorman
