Ziua Armatei României reprezintă un moment de înaltă prețuire și omagiu adus ostașilor români care au luptat pentru independența și integritatea teritorială a statului român, iar pentru a îi cinsti eroi și pentru a marca această zi de sărbătoare și recunoștință, militarii din Forțele Navale Române au participat miercuri, 25 octombrie, la ceremonii militare și religioase, organizate în garnizoanele București, Constanța, Brăila, Mangalia, Tulcea și Babadag.
În Constanța, marinarii militari au marcat Ziua Armatei României la „Monumentul Victoriei” din Parcul Arheologic, la ora 10.00, unde a avut loc o ceremonie militară și religioasă, iar de la ora 19.00, militarii Forțelor Navale Române se vor retrage cu torțe pe traseul Bulevardul Tomis – Sala Sportului – Strada Traian – Parcul Arheologic – Monumentul Victoriei. La eveniment au fost prezenți, printre alții, subprefectul județului Constanța, Șenol Ali, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, președintele CJC, Mihai Lupu și comandantul Comandamentului Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu”, contraamiralul de flotilă Cornel – Eugen Cojocaru.
„Armata României reprezintă un pilon moral pentru noi toți și un garant al stabilității, ancorat într-un trecut plin de eroism și sacrificiu. Această istorie eroică este cinstită și continuată în prezent de către bravii noștri militari, indiferent de locul în care își desfășoară misiunile, fie pe teritoriul nostru sau în cadrul alianțelor internaționale. Profesionalismul, loialitatea și spiritul lor de sacrificiu au adus Armatei Române aprecierea și respectul partenerilor din cadrul NATO. Pentru noi, acești oameni curajoși trebuie să știe că sunt o sursă de speranță și încredere într-un viitor caracterizat de stabilitate, siguranță și echilibru. În contextul actual, marcăm Ziua Armatei Române cu o importanță mai mare ca niciodată, arătând cu fermitate sprijinul și recunoașterea noastră față de eforturile și devotamentul militarilor români. Totodată, aducem un omagiu solemn eroilor căzuți pe câmpurile de luptă, onorând amintirea lor, cu recunoștință și respect!”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.
În Tulcea, marinarii militari au fost prezenți, la ora 10.00, la „Monumentul Independenței”, iar, la Babadag, infanteriștii marini au organizat o prezentare de armament și tehnică militară militară specifică, începând cu ora 09.00, la „Monumentul Eroilor”, unde, începând cu ora 09.30, s-a desfășurat și ceremonia militară și religioasă dedicată Zilei Armatei României.
La București, reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Navale au fost prezenți, începând cu ora 10.00, la ceremoniile militare organizate la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, și de la ora 12.00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial, din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”.
La Brăila, militarii Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” au participat la ceremonia militară și religioasă care s-a desfășurat la „Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului”, în intervalul orar 10.00-11.00.
Izvoarele istorice atestă faptul că, la data de 25 octombrie 1944, după lupte grele și cu prețul vieții a 50.000 de soldați, orașul Carei a fost eliberat de sub ocupație străină. Victoria a fost posibilă în urma unei intense ofensive pentru eliberarea nord-vestului României, prin obținerea de victorii succesive la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Oarba de Mureș, Păuliș, Turda, Cluj-Napoca, Oradea și Satu-Mare.
Pentru omagierea acestor victorii și a eroilor căzuți de-a lungul timpului, ziua de 25 octombrie a fost proclamată „Ziua Armatei României”, prin Decretul nr. 381 din data de 1 octombrie 1959, pentru declararea zilei de 25 octombrie ca „Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române”.







Sursă foto: Comandamentul Flotei
