Marinar turc, preluat de echipajul ARSVOM din rada portului Constanța
Miercuri, 12 noiembrie 2025, la ora 10:08, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost solicitată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) pentru efectuarea unei misiuni de tip Medevac – evacuare medicală de urgență.
La bordul navei de pasageri CENK G, sub pavilion Panama, aflată în rada portului Constanța, un membru al echipajului, un bărbat de 53 de ani, de origine turcă, acuza dureri abdominale și lombare puternice, având nevoie de asistență medicală imediată.
La ora 10:10, nava SAR ARTEMIS, aflată în dotarea ARSVOM, a plecat către locația indicată de MRCC pentru a prelua pacientul. Intervenția a decurs rapid și în deplină siguranță.
La ora 10:57, echipajul a reușit preluarea marinarului, iar la ora 11:45 acesta a fost predat, în siguranță, echipajului medical al ambulanței aflate în dana de pasageri a portului Constanța.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.