BPOC, a treia cauză de deces la nivel mondial: prevenția poate salva vieți
Cu ocazia Zilei Mondiale a BPOC, Societatea Română de Pneumologie (SRP) trage un nou semnal de alarmă privind impactul bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC) – o afecțiune care afectează peste 10% din populația adultă globală și reprezintă a treia cauză de deces la nivel mondial. În România, se estimează că doar jumătate dintre pacienții cu BPOC sunt diagnosticați, iar mulți ajung la medic abia în stadii avansate ale bolii.
„Ziua BPOC din acest an se desfășoară sub sloganul „Rămâi fără aer? Poate fi BPOC!”. Este un mod de a avertiza potențialul pacient că în spatele oricărei senzații de sufocare, cu gâfâială la efort, se poate ascunde această boală care în termeni sofisticați se regăsește sub numele de bronhopneumopatie cronică obstructivă, iar în limbaj popular – emfizem pulmonar sau bronșită cronică.
Începe adesea cu o respirație grea la eforturi mari pentru ca apoi să fie prezentă la eforturi din ce în ce mai mici și devine vizibilă și dureroasă chiar și în repaus. Sigur că orice astfel de pacient caută explicații, de la oboseala pe seama vârstei, până la tusea fumătorului. În realitate, confruntarea cu factori de risc binecunoscuți precum fumatul și poluarea impune din start un consult la pneumolog combinat cu o evaluare radiologică și o verificare spirometrică a funcției pulmonare”, declară prof. univ. dr. Florin Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie.
Spirometria – primul pas spre diagnostic
Pentru a marca Ziua Mondială a BPOC, SRP organizează în perioada 22-23 noiembrie 2025, între orele 10:00 și 22:00, spirometrii gratuite în centrele comerciale Sun Plaza (București) și Iulius Town (Timișoara). Testarea este simplă, nedureroasă și durează doar câteva minute.
„Spirometria este pentru plămâni ceea ce este electrocardiograma pentru inimă. Este un test esențial pentru diagnosticarea și monitorizarea BPOC, dar și pentru evaluarea sănătății pulmonare în general”, explică prof. univ. dr. Roxana Maria Nemeș, Președintele SRP 2020-2024.
„Ziua Mondială a BPOC 2025 ne reamintește că respirația nu trebuie luată niciodată ca un fapt de la sine înțeles. Depistarea precoce a bolii pulmonare obstructive cronice poate schimba destine – înseamnă ani de viață activă, independență și speranță. Să nu așteptăm lipsa aerului pentru a învăța să prețuim respirația”, adaugă prof. dr. Ruxandra Ulmeanu, Directorul Școlii Societății Române de Pneumologie, fost președinte al Societății Române de Pneumologie.
Despre BPOC
Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este o boală pulmonară cronică caracterizată prin simptome persistente de tuse, spută și dificultăți de respirație, cauzate de o îngustare progresivă și ireversibilă a căilor respiratorii. Boala este prevenibilă și tratabilă, însă netratată duce la invaliditate și deces prematur.
BPOC este o boală frecventă, dar este subdiagnosticată.
Scurtarea timpului până la diagnostic și intervenția timpurie pot îmbunătăți evoluția clinică, funcția pulmonară și calitatea vieții pacientului.
- La nivel global, peste 600 de milioane de oameni vor trăi cu BPOC până în 2050 (conform raportului GOLD 2025).
- BPOC este a treia cauză de deces la nivel global.
- 425 de persoane mor în fiecare oră din cauza BPOC.
- O exacerbare moderată crește riscul de deces cu 17% și dublează riscul de infarct în primele cinci zile.
- Peste 20% dintre pacienți mor în decurs de un an după o spitalizare pentru exacerbare.
- Aproximativ 40% dintre persoanele cu BPOC își reduc sau își pierd locul de muncă din cauza bolii.
- Costul global estimat al BPOC între 2020 și 2050 este de 4,3 trilioane dolari internaționali.
- Costurile anuale pot ajunge la 10.000 euro pentru fiecare pacient în Europa, din care 45%-70% sunt generate de exacerbări.
- În România, 8,3% dintre adulți sunt diagnosticați, însă numărul real al pacienților este mult mai mare.
- Peste 60% dintre pacienții români cu BPOC petrec cel puțin 5 zile în spital anual, iar în cazurile severe, internările depășesc 8 zile.
- Tratamentele pentru BPOC sunt compensate doar în procent de 50%, ceea ce limitează accesul pacienților la terapii moderne conform recomandării ghidurilor internaționale.
- Două crize moderate de BPOC într-un an cresc riscul de deces cu 80%.
- Aproximativ 3,5 milioane de decese pe an au fost atribuite BPOC în ultimii ani.
- În țările cu venituri mici și medii, aproximativ 90% dintre decesele la vârste sub 70 de ani apar din cauza BPOC.
Concluziile raportului global GOLD 2025
Raportul Global Initiative for Chronic Obstructive Lung Disease (GOLD) pentru 2025 introduce noi informații despre legătura dintre BPOC și schimbările climatice, despre rolul disbiozei microbiene în evoluția bolii, precum și despre noi tratamente inovatoare care reduc frecvența crizelor și îmbunătățesc calitatea vieții pacienților.
Raportul subliniază că BPOC nu mai este o boală exclusiv a fumătorilor: poluarea aerului, expunerea profesională și chiar infecțiile respiratorii din copilărie sunt factori majori de risc. De asemenea, reabilitarea pulmonară – inclusiv programele online și de monitorizare la distanță – joacă un rol tot mai important în controlul bolii.
Sursă foto: facebook/ Societatea Română de Pneumologie
