Tinerii din zilele noastre se postează pe rețelele de socializare în diferite ipostaze, reușind să își câștige existența din donațiile oamenilor sau din ofertele primite de la diferite branduri, în funcție de viralitatea pe care reușesc să o obțină.
Așa a procedat și „ Ilie care nu vede” , un tânăr nevăzător care s-a postat pe TikTok cântând diferite versuri inventate de el, pe linii melodice la fel, inventate de el. Ilie are în prezent 462K de urmăritori și 11 milioane de aprecieri, reușind astfel ca unul dintre videoclipurile sale să ajungă și la Andrei Bănuță.
Andrei Bănuță a rămas impresionat de cântecul lui Ilie, transformându-l într-o piesă de senzație. A cântat piesa la unul dintre concertele sale, menționându-l pe Ilie și postând, de asemenea, pe TikTok un video special dedicat lui Ilie, filmat direct pe scenă.
„Ilie, uite ce-ai făcut!”
Pe lângă reclama pe care Andrei Bănuță i-a făcut-o tânărului Ilie, acesta a transmis că drepturile de autor din melodie îi vor reveni băiatului, alegându-se și acesta cu o parte din câștigul produs pentru tot restul vieții sale. Acest gest i-a impresionat pe fanii artistului și i-a adus cântărețului multe aprecieri.
„@Ilie care nu vede este un om de aici de pe TikTok care ne face zilele frumoase cu piesele lui despre obiecte. Asta cu papușa e preferata mea, tocmai de asta, vreau să conteze pentru amândoi.
Știu că binele se face în liniște, dar binele ăsta ne privește pe toți! Toată lumea care vrea să îl ajute pe Ilie poate să ia legătura cu el pe TikTok! E copil bun, dacă puteți, întindeți o mână! Doamne ajută!🫶🏼” – a scris Andrei Bănuță.
Sursă foto copertă: libertatea.ro
